Aproape 500 de moţi din Munţii Apuseni, atât din judeţul Alba cât şi din judeţele limitrofe Arad, Hunedoara sau Timiş s-au adunat marţi în Piaţa Avram Iancu din oraşul Câmpeni, unde au adoptat o hotărâre prin care au cerut Preşedinţiei, Guvernului şi Parlamentului României să se dezică şi să condamne cu promptitudine tot ceea ce aduce aduce atingere integrităţii statului român.
Între participanţi s-a aflat şi cunoscutul interpret de muzică populară Nicolae Furdui Iancu, originar din Munţii Apuseni, care a afirmat că a fost revoltat şi el, ca toţi moţii şi ca toţi românii, de manifestările antinaţionale din ultima perioadă, condamnând asemenea fapte reprobabile.
Furdui Iancu a interpretat în stilul său inconfundabil “Marşul lui Iancu”, în semn de protest faţă de atitudinile ostile românilor. Oamenii prezenţi la mitingul desfăşurat în capitala Ţării Moţilor au solicitat oficialităţilor centrale să analizeze cu luciditate acţiunile iredentiste şi xenofobe, indiferent din partea cui ar veni. De asemenea, moţii au cerut declararea persona non grata a celor care defăimează cu atâta impertinenţă istoria şi simbolurile naţionale.
La mitingul de la Câmpeni a fost reiterată solicitarea de revocare a ordinului de detaşare a lui Csibi Barna la Administraţia Finanţelor Publice Abrud.