x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Muncitor ucis de neatenţie

Muncitor ucis de neatenţie

de Diana Scarlat    |    17 Feb 2010   •   00:00

Un bărbat care lucra la reabilitarea unui hotel din centrul municipiului Târgu Mureş a murit după ce i-a căzut în cap o contragreutate care s-a desprins în timp ce era dezafectat un lift. Bărbatul de 50 de ani a murit pe loc.



Reprezentanţii ITM Târgu Mureş au declanşat o anchetă în acest caz, pentru a se stabili cauzele producerii accidentului. Bernard Ferenc, inspectorul care s-au deplasat la locul accidentului, a constatat că muncitorul nu avea echipament de protecţie adecvat, însă el spune că omul nu ar fi supravieţuit accidentului nici dacă ar fi avut echipament. "Este vorba de o eroare umană, categoric, însă nu ştim deocamdată cine este vinovat. Vom avea rezultatele anchetei mâine dimineaţă, în jurul orei 10:00", a declarat inspectorul pentru Jurnalul Naţional.

×
Subiecte în articol: observator