x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator UPDATE. Municipiul Constanța intră în carantină începând de vineri

UPDATE. Municipiul Constanța intră în carantină începând de vineri

19 Noi 2020   •   16:40
UPDATE. Municipiul Constanța intră în carantină începând de vineri

UPDATE. Municipiul Constanța intră în carantină de vineri seara, pentru două săptămâni. Incidenţa cazurilor de infectare cu noul coronavirus a depăşit 9 la mia de locuitori.

„Carantinarea municipiului Constanța a fost propusă și votată în CJSU, în urma unei analize de risc realizate de DSP Constanța, analiză avizată pozitiv și de Institutul Național de Sănătate Publică în data de 18 noiembrie a.c. Măsura va fi luată ca urmare a depășirii ratei de incidență cumulată, peste pragul de 3/1.000 locuitori. În acest moment, indicele, în reședința de județ a ajuns la 9.11/1.000 locuitori. Mai precis, din populația totală de 313.088 de locuitori, până în acest moment au fost confirmate, în ultimele două săptămâni, 2.852 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2”, transmite Prefectura Constanța.

Carantina începe vineri la ora 20.00 și durează 14 zile.

Astfel, circulaţia va fi limitată, fiind interzisă intrarea sau ieşirea din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene și comunale.

Circulaţia şi staţionarea în spaţii publice a persoanelor este interzisă, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza declaraţiei pe proprie răspundere, legitimaţie de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.

Între orele 23.00-5.00 constănțenii pot ieși din casă doar în interes profesional, pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată, pentru achiziționarea de medicamente sau pentru îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

În oraș se iau și alte măsuri, între care autoritățile permit slujbele religioase doar în exteriorul clădirilor, la care trebuie să se respecta norma de 4 mp/persoană. Se permit și înmormântările, dar numai în exteriorul clădirilor, cu participarea a maxim 20 de persoane.

----------------------------------------------------

Știre inițială. Municipiul Constanța ar putea intra în carantină din weekend, a anunțat prefectul județului, Silviu Coșa, după ce rata de infectare a ajuns, miercuri, 18 noiembrie, la 8,78 cazuri la mia de locuitori.

Decizia de carantinarea urmează să fie adoptată joi, în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și transmisă spre aprobare șefului DSU, Raed Arafat.

„În momentul de față se elaborează hotărârea prin care se impune instituirea carantinei și intenționăm să lăsăm o zi între transmiterea propunerii și instituirea efectivă a carantinei. În principiu, aceasta va fi instituită de sâmbătă sau de vineri seară. Va fi limitată doar libertatea de circulație a persoanelor. Nu intenționăm să afectăm activitățile economice, nu vor fi restricții suplimentare pentru acestea.“, a declarat prefectul, la Antena 3.

Prefectul a precizat că măsurile vizează, în primul rând, limitarea libertății de circulație. Circulația urmează să se realizeze pe baza unei declarații pe propria răspundere, fie pe baza adeverinței de la angajator sau pe baza legitimației, în cazul în care este vorba de deplasări la locul de muncă.

„O persoană care a fost plecată din județ, poate intra înapoi pe baza cărții de identitate care dovedește că are domiciliul în Constanța și pe baza unei legitimații sau adeverințe, care să ateste că are locul de muncă în alt județ”, a mai spus prefectul.

Anunțul vine după ce Institutul Național de Sănătate Publică a emis avizul pentru carantinare și l-a transmis, miercuri seară, către Direcția de Sănătate Publică a județului Constanța.

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 11.921 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 204 persoane au decedat din rândul celor pozitivate.


 

×
Subiecte în articol: constanta carantina