Curtea de Apel Bucureşti a respins, vineri, cererea Muzeului Naţional de Artă de a suspenda restituirea bunurilor lui Nicu Ceauşescu. Acestea au fost câştigate prin sentinţe anterioare, până la soluţionarea ultimei faze procesuale, informează Mediafax.
Avocatul Muzeului Naţional de Artă a solitat instanţei Curţii de Apel Bucureşti suspendarea procedurilor de restituire a bunurilor până la o decizie definitivă şi irevocabilă. În acest sens, reprezentanţii muzeului au depus o cauţiune de cinci sute de lei. De partea cealaltă, avocaţii fraţilor Valentin şi Nicu Ceauşescu au arătat că nu au demarat nicio procedură de executare silită şi de aceea nu este nevoie de o suspendare.
Muzeul Naţional de Artă ar fi putut fi executat silit întrucât, în 24 aprilie, Tribunalul Bucureşti a admis cererea lui Valentin Ceauşescu să-i fie înapoiate bunurile fratelui său Nicu, în calitate de moştenitor al acestuia, printr-o sentinţă executorie. La aceea dată, instanţa a admis apelul lui Valentin Ceauşescu şi a dispus ca muzeul să înapoieze bunurile deţinute în custodie, din 26 februarie şi 3 martie 1990.
Muzeul Naţional de Artă este obligat să înapoieze 15 tablouri, trei lucrări grafice şi nouă obiecte de porţelan şi argint. Discuţiile vor fi reluate în data de 2 decembrie. Acesta nu este singurul proces câştigat de moştenitorul familiei Ceauşescu. Tribunalul Bucureşti i-a dat câştig de cauză lui Valentin Ceauşescu şi în noiembrie 2007, după ce a câştigat un procet şi în 2006, pentru recuperarea mai multor bunuri confiscate în decembrie 1989. Pe listă s-au regăsit aproape 50 de tablori semnate de autori celebri, cum ar fi Theodor Pallady, Corneliu Baba, Victor Brauner, dar şi sculpturi şi piese de mobilier unicat. Nu au fost incluse pe această listă cinci tablouri, respectiv "Natură statică cu pere", a lui Alexandru Ciucurencu, "Balerina în repaos", de Iosif Iser, "Natura statică donite", a lui Alexandru Ciucurencu, "Natură statică cu flori", a lui Dumitru Ghiaţă şi "Natură statică vas cu flori", lucrare aparţinând lui Nicolae Tonitza. Cele cinci tablouri au făcut obiectul unui lung şir de procese în care Muzeul Naţional de Artă a României (MNAR) a susţinut că bunurile i-au fost încredinţate în custodie de către organele de cercetare şi urmărire penală.
Citește pe Antena3.ro