Avocaţii fostului premier susţin că la dosar sunt acte lovite de nulitate
"De şase ani urmăresc cum se construiesc acuzaţii la adresa mea, acuzaţii ce vin de la procurori care dictează începerea urmăririi penale la adresa mea sau de la procurori care sunt aduşi de la Târgu Jiu pentru a instrumenta dosare penale pe numele meu. Din acest dosar au dispărut doi martori importanţi din lista de o mie de martori, respectiv Nicolae Ceauşescu şi Năstase Adrian. Cred că toate aceste lucruri sunt evidente şi orice om poate înţelege că s-a dorit ţinerea mea la periferia politicii româneşti. Mi se pare inadmisibil această insistenţă a DNA de a-mi face dosare", a spus Adrian Năstase marţI în faţa magistraţilor investiţI să judece dosarul Zambaccian. Înaintea acestei declaraţii, apărătorii fostului premier au cerut instanţei supreme să retrimită cazul la DNA pe motiv că la dosar există acte declarate nule prin decizii ale instanţei supreme şi care nu au fost refăcute în cursul noii urmăriri penale. Potrivit Mediafax, avocatul Ion Cazacu le-a spus judecătorilor că actele, printre care şi cele de natură contabilă, dar şi declaraţiile unor martori nu ar fi fost reluate şi refăcute de procurori, fiind "pur şi simplu" preluate din vechiul dosar, situaţie în care sunt nule.
Un alt apărător al lui Adrian Năstase, avocatul Viorel Roş, a invocat la rândul său alte argumente pentru nulitatea actelor de urmărire penală, precum necompetenţa secţiei din DNA care a efectuat în a doua fază urmărirea penală. Potrivit lui Roş, prima urmărire penală în dosarul Zambaccian a fost efectuată de procurori ai Secţiei I de combatere a infracţiunilor de corupţie, iar după decizia de restituire din 2008, de Secţia a II-a din DNA care se ocupă cu cercetarea infracţiunilor conexe celor de corupţie, deşi aceasta nu era competentă în raport de cel puţin o faptă imputată lui Adrian Năstase care reprezenta o infracţiune directă de corupţie. Totodată, avocatul Roş a susţinut că soţilor Năstase nu li s-au prezentat o serie de înregistrări ambientale şi probe video existente la dosar. În replică, procurorul DNA a cerut respingerea acestor excepţii, susţinând că ele urmează să fie soluţionate odată cu fondul cauzei.
Judecătorii au amânat pronunţarea cu privire la solicitările avocaţilor pentru 24 noiembrie.