Social-democratul Adrian Năstase continuă să-şi pledeze cauza nevinovăţiei în blogosferă. Într-o nouă postare el face o trecere în revistă a modului în care dosarele sale s-au ciocnit cu interesele politice ale preşedintelui Traian Băsescu. În viziunea lui Năstase toată acţiunea DNA nu reprezintă decât un alt mod de manifestare a presiunilor venite de la Cotroceni în încercarea de a-l defăima.
"Ştiu că majoritatea cititorilor acestui blog îmi cer să nu mai insist asupra conţinutului dosarelor care s-au deschis pe numele meu, fiindcă este evident că sunt politice. Luând decizia de a cere Parlamentului să trimită dosarele în instanţă, evident că, de acum înainte, voi muta pledoaria mea direct în relaţia cu judecătorii", scrie Năstase. Potrivit unui documente ataşat la această postare, în 2001, Traian Băsescu, pe atunci primar al capitalei s-a legat pentru prima dată de construcţia din Zambaccian, ordonând fără succes o serie de controale. În decembrie 2002, primarul Bucureştiului dispune sistarea lucrărilor din strada Zambaccian, tot diferendul ajungând în instanţă. În 2004, Băsescu ar trece la presiuni prin interpuşi. În august, Mona Muscă depune o sesizare la PNA privind legalitatea terenului din Zambaccian, dar procurorii nu găsesc nimic incriminatoriu. Ca urmare, Traian Băsescu lansează o serie lungă de declaraţii şi plângeri penale împotriva lui Adrian Năstase. În noiembrie 2005, Băsescu şi-ar fi făcut cadou, de ziua lui, dosarul Zambaccian.
Antena3
Citește pe Antena3.ro