x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nastase s-a intalnit cu soldatii romani

Nastase s-a intalnit cu soldatii romani

25 Feb 2004   •   00:00

Premierul Adrian Nastase a efectuat ieri o vizita de o zi in Irak, prilej cu care a vizitat toate bazele Coalitiei internationale unde se afla militari romani.

Seful Guvernului a parcurs aproximativ 1.500 de kilometri, in conditii de zbor de maxima securitate, informeaza RRA. De altfel, fortele coalitiei au anulat toate zborurile cu avioane sau elicoptere, inclusiv aeronavele de cercetare fara pilot.

BASRA. Imbarcati in doua elicoptere de lupta, premierul Nastase, ministrul Apararii, Ioan Mircea Pascu, si seful Statului Major General, generalul Mihai Popescu, s-au deplasat la Basra. Aici, premierul s-a intalnit cu generalul-maior Andrew Stewart, comandantul Diviziei Multinationale Sud-Est, a vizitat spatiile in care isi desfasoara activitatea ofiterii de stat major.

AN-NASSYRIAH. A doua escala a fost An-Nassyriah, unde seful Guvernului a vizitat tabara militarilor craioveni, "Scorpionii Rosii", s-a intalnit cu infanteristii si politistii militarii, precum si cu generalul de brigada Gian Marco Chiarini, comandantul Fortei Intrunite Italiene.

In cadrul unui ceremonial militar, Nastase a decorat - in numele presedintelui Ion Iliescu - drapelul de lupta al Batalionului 26 Infanterie cu ordinul "Virtutea militara" in grad de cavaler. Apoi, premierul le-a oferit celor cinci femei care fac parte din personalul romanesc de la fata locului cate o floare, cu ocazia Martisorului.

La Babilon, unde isi desfasoara activitatea 200 de militari romani, premierul Adrian Nastase s-a intalnit cu comandantii detasamentelor romanesti de geniu si de cercetare.

×
Subiecte în articol: observator