x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Negoiţă: O discuţie despre Bucureşti la care nu sunt invitaţi toţi cei implicaţi în administrarea publică e în neregulă

Negoiţă: O discuţie despre Bucureşti la care nu sunt invitaţi toţi cei implicaţi în administrarea publică e în neregulă

13 Noi 2018   •   12:30
Negoiţă: O discuţie despre Bucureşti la care nu sunt invitaţi toţi cei implicaţi în administrarea publică e în neregulă

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a declarat că o discuţie despre Bucureşti cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, la care nu sunt invitaţi toţi cei implicaţi în administraţia publică locală din Capitală este în "neregulă". 

"Am înţeles că s-a discutat despre Bucureşti (...), s-au discutat mai multe chestiuni despre administraţia locală. Consider că o discuţie despre Bucureşti în care nu inviţi pe toată lumea, pe toţi cei implicaţi în administrarea publică locală, consider că e în neregulă. Repet, eu nu am participat la acea întâlnire pentru că nu am fost invitat. Ştiu anumite aspecte din ce s-a discutat acolo, dar nu pot să bag mâna în foc pentru că nu am fost prezent", a susţinut Negoiţă înainte de şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD. 

El a răspuns astfel fiind întrebat cum comentează faptul că el şi Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, nu au fost invitaţi la o întâlnire de săptămâna trecută pe care ar fi avut-o Liviu Dragnea cu ceilalţi primari de sector şi în cadrul căreia s-ar fi discutat despre o posibilă reorganizare a Bucureştiului. AGERPRES

×
Subiecte în articol: robert negoita