x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nelocalizat de Interpol

Nelocalizat de Interpol

de Violeta Fotache    |    09 Ian 2010   •   00:00
Nelocalizat de Interpol
Sursa foto: Lucian Alecu/Afp/Mediafax

Deşi tot felul de oficiali au vorbit despre aducerea în România a sirianului Omar Hayssam, în urma unei "iminente" extrădări, Ministerul de Justiţie ne spune că statul român nu a cerut oficial Republicii Arabe Siriene extrădarea lui Omar Hayssam.



Singura solicitare pe acest caz a fost cea de comisie rogatorie cu Siria pentru a obţine asistenţă în desfăşurarea unor activităţi de anchetă, cerere repetată, dar la care nu s-a primit nici un răspuns de la sirieni.

Două sunt motivele principale pentru această lipsă de înaintare a cererii de extrădare a sirianului condamnat pentru terorism, aşa cum transpar din comunicatul de presă difuzat ieri de Ministerul Justiţiei.

OMAR AR FI LA DAMASC
Unul ar fi acela că, până în prezent, Ministerul Justiţiei nu a fost informat "oficial" de Biroul Naţional INTERPOL "cu privire la localizarea cetăţeanului Omar Hayssam pe teritoriul Republicii Arabe Siriene sau pe teritoriul altui stat". Ne reamintim că fostul anchetator Ciprian Nastasiu a dezvăluit în cartea pe care a publicat-o împreună cu Victor Gaetan, "Prădarea României", că a aflat chiar de la preşedintele statului, într-o întâlnire la Cotroceni, de la data de 24 iulie 2006, despre faptul că fugarul Omar Hayssam s-ar afla în Siria, şi nu în Liban, cum începuse procurorul să-l informeze pe preşedinte.

Recent, chiar şeful Serviciului Român de Informaţii, George Maior, declara la Realitatea TV că Omar Hayssam a fost arestat în Siria în urmă cu doi ani şi că se afla bine păzit la Damasc. Ne întrebăm atunci cum de Biroul Naţional INTERPOL nu l-a localizat încă pe cel mai căutat terorist din România, mai ales ştiut fiind că, potrivit legislaţiei, Ministerul Justiţiei nu poate cere extrădarea nici unei persoane decât după ce aceasta "este localizată/arestată în baza mandatului de urmărire internaţională emis, iar instanţa competentă pronunţă o încheiere motivată, prin care constată îndeplinite condiţiile pentru a se solicita extrădarea".

EXCEPŢII DE LA EXTRĂDARE
Alt motiv pentru care extrădarea nu putea fi cerută Republicii Arabe Siriene, chiar dacă Biroul Naţional INTERPOL l-ar fi localizat oficial pe Omar în Siria, este acela că, deşi ne aflăm la 20 de ani distanţă de momentul căderii regimului comunist, procedura de extrădare între cele două state este încă reglementată de "Convenţia între Republica Socialistă România şi Republica Arabă Siriană privind asistenţa juridică în materie civilă, familială şi penală ratificată prin Decretul nr. 70/1979, publicat în B. Of. nr. 19 din 5 martie 1979.

Potrivit acesteia, prin excepţie, nu pot fi extrădate din Republica Arabă Siriană «persoanele care la data primirii cererii de extrădare sunt cetăţeni ai părţii solicitate» (art. 30)", se arată în comunicatul MJ. Cum Omar Hayssam are şi cetăţenia siriană pe lângă cea română, potrivit Tratatului, Siria nu ni-l poate extrăda.

Documentul trimis anul trecut de Ministerul Justiţiei, prin MAE, autorităţilor siriene este un nou tratat de extrădare, elaborat "în vederea modernizării cadrului juridic bilateral". Proiectul vizează "crearea unui cadru general în materia extrădării, şi nu o situaţie specifică".

×
Subiecte în articol: observator