x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nelu Tătaru spune că numărul paturilor la ATI s-a dublat din primăvară

Nelu Tătaru spune că numărul paturilor la ATI s-a dublat din primăvară

01 Noi 2020   •   15:43
Nelu Tătaru spune că numărul paturilor la ATI s-a dublat din primăvară

Pandemia de coronavirus a impus o modernizare forțată a secțiilor de terapie intensivă, potrivit ministrului Sănătății, Nelu Tătaru.

„Dacă vă spun că noi am plecat cu 740 de paturi suport Covid complet dotate. Suntem la 1.250 în acest moment, iar după extindere mergem spre 1500. Avem cu 75% mai mult decât am avut. A fost un an de modernizare forțată, de organizare impusă de situație, în același timp un an în care cred că trebuie să mergem spre normalizare”, a explicat acesta.

Creșterea numărului pacienților cu COVID-19 care au nevoie de ATI este doar în anumite regiuni ale țării și în Capitală.

„Sunt anumite zone în care avem o creștere a cazurilor în terapie intensivă. În general Bucureștiul se confruntă în acest moment cu creșterea numărului de cazuri în terapie intensivă. Acolo unde cazurile depășesc, merg către județele limitrofe unde sunt locuri libere pe terapie intensivă”, a spus demnitarul.

De repartizarea bolnavilor spre locurile libere din spitale este responsabil Comitetul Național pentru Coordonarea Intervenției.

Săptămâna viitoare vor ajunge în țară 43.000 de teste, după care vor mai fi importate încă un milion de teste.

Mediafax

×
Subiecte în articol: nelu tataru ati