Cel puţin 7.000 de nevăzători din Capitală vor putea beneficia de o aplicaţie care îi va ajuta să călătorească mai uşor cu transportul în comun. Este vorba de aplicaţia Smart Public Transport care le va comunica nevăzătorilor sau oricăror altor persoane interesate, prin intermediul telefonului mobil, numărul autobuzului care urmează să sosească în staţie. Această aplicaţie este dezvoltată în cadrul proiectului Smart Public Transport, de către Asociaţia Tandem, în parteneriat cu RATB şi Primaria Capitalei.
Cum funcţionează aplicaţia
500 de mijloace de transport în comun ale RATB vor fi dotate cu emiţătoare speciale, iar persoana care se află în staţie va fi notificată printr-un mesaj audio cu privire la numărul mijlocului de transport care se apropie de staţie. Mai exact, prima notificare ajunge la utilizator când autobuzul se află la aproximativ 50 de metri, iar atunci când autobuzul ajunge la o distanţă de aproximativ trei metri, emiţătorul începe să transmită şi un semnal sonor ce durează aproximativ 10 secunde. Aplicaţia permite selectarea uneia sau mai multor linii de transport în cazul în care în staţia respectivă opresc mai multe autobuze.
Aplicaţia, disponibilă din luna august
„Publicarea aplicaţiei este prevăzută pentru jumătatea lunii august. În prezent dispozitivele iBeacon (n.r. emiţătoarele) sunt instalate pe liniile 86 şi 90, pentru perioada de testare. Sperăm ca până la sfârşitul acestui an să putem identifica o sursă de finanţare, pentru a putea extinde acest proiect în Cluj Napoca şi în următorii ani măcar la nivelul oraşelor reşedinţă de judeţ.”, ne-a declarat Florin Georgescu, preşedintele Asociaţiei Tandem.
Cât de implicate sunt autorităţile în proiectele de incluziune socială
“Relaţia cu RATB şi Primăria Capitalei a fost foarte bună ambele instituţii fiind foarte deschise pentru implementarea acestui proiect.” spune Florin Georgescu. Însă documentaţia stufoasă şi criteriile de eligibilitate împiedică multe ONG-uri să pună în practică proiecte care le-ar face viaţa mai uşoară persoanelor cu handicap. Dacă un finanţator privat pune accentul pe rezultatul proiectului, finanţatorul guvernamental pune accentul pe birocraţie şi pe forma unei idei. Idee care uneori se dovedeşte a nu fi atât de bună. “Au fost foarte multe proiecte de incluziune socială finanţate pe bani foarte mulţi, care după ce au trecut s-au dus ca fumul şi nimeni nu îşi mai aminteşte de ele, beneficiarii acestora cel mai puţin. Au fost implementate pe hârtie, însă de la bun început ele erau pur şi simplu nişte utopii mai mari sau mai mici.”, declară preşedintele Asociaţiei Tandem. Problema este că, de multe ori, autorităţile nu apelează şi la expertiza persoanelor cu deficienţe, pentru a determina cât mai exact nevoile reale ale acestora şi modul corect de rezolvare a lor. “De multe ori oamenii sunt animaţi de intenţii bune, poate că oamenii vor să facă ce cred ei că trebuie făcut. Numai că nu au niciun punct de vedere al unui astfel de expert şi poate că de multe ori o idee care sună bine devine o utopie pentru că nu este aplicată conform unor standarde. În domeniul acesta, al handicapului, bunele intenţii nu sunt suficiente. Trebuie cunoştinţe riguroase, e un domeniu de studiu.”, spune Georgescu.
Ce urmează după aplicaţia RATB pentru nevăzători
“În foarte scurt timp vom semna un contract de sponsorizare cu o bancă din România pentru dezvoltarea unei aplicaţii GPS pentru nevăzători, şi continuăm să căutăm surse de finanţare pentru alte aplicaţii. Sunt convins că noile generaţii vor avea infinit mai multe şanse decât noi, dacă vor învăţa de mici cum să trăiască unii cu alţii şi cum să se accepte aşa cum sunt.”, mai spune preşedintele Asociaţiei Tandem.