x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ciucă: Investițiile rămân prioritare. În 2023 valoarea alocată prin buget depășește 20 mld euro

Ciucă: Investițiile rămân prioritare. În 2023 valoarea alocată prin buget depășește 20 mld euro

de Redacția Jurnalul    |    13 Dec 2022   •   19:15
Ciucă: Investițiile rămân prioritare. În 2023 valoarea alocată prin buget depășește 20 mld euro
Sursa foto: Hepta

Premierul Nicolae Ciucă a declarat marți că investițiile rămân prioritare pentru Guvern, iar pentru 2023 valoarea alocată prin buget depășește 20 de miliarde de euro.

Premierul s-a întâlnit marți cu reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României, iar discuțiile s-au concentrat în jurul situației macroeconomice și a importanței investițiilor pentru dezvoltarea economică a României.

„Investițiile vor rămâne prioritare pentru Guvern și pentru anul 2023, iar valoarea alocată prin bugetul de stat depășește 20 de miliarde de euro. Mă bucur că, la un an de la începutul dialogului structurat cu CDR, avem un protocol funcțional, instrumente de lucru comune și rezultate palpabile”, a declarat Nicolae Ciucă.

Printre temele abordate în cadrul întâlnirii s-au numărat modalitatea de implementare a programelor cu finanțare europeană și diminuarea poverii administrative. Două teme stringente, pentru care urmează să aibă loc planuri de acțiuni dedicate, au fost sănătate și educația.

Delegația Coaliției pentru Dezvoltarea României a fost formată din reprezentanți ai Camerei de Comerț Americană în România (AmCham), ai Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), ai Camerei Franceze de Comerț, Industrie și Agricultură în România (CCIFER), ai Confederației Patronale Concordia, ai Consiliului Investitorilor Străini (FIC), ai AHK România și ai Fundației Romanian Business Leaders (RBL).

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Nicolae Ciucă Investitii