x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ciucă: Record de investiții străine directe în primele 10 luni ale anului -11,3 miliarde euro

Ciucă: Record de investiții străine directe în primele 10 luni ale anului -11,3 miliarde euro

de Redacția Jurnalul    |    21 Dec 2022   •   12:45
Ciucă: Record de investiții străine directe în primele 10 luni ale anului -11,3 miliarde euro
Sursa foto: Gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă susține că investițiile străine direct ajung după primele 10 luni ale anului la 11,3 miliarde de euro, „un nivel record”.

„Investițiile străine directe au ajuns la un nivel record pentru primele zece luni ale acestui an. Potrivit estimării BNR, 2022 va fi anul cu cele mai importante investiții străine. Acest indicator ne arată că marii investitori văd, foarte clar, perspectivele de creștere pe termen lung ale economiei românești și includ România în calculele care implică plasarea de capital”, susține Nicolae Ciucă.

Conform acestuia, investițiile străine directe au ajuns la 11,3 miliarde de euro, potrivit estimărilor BNR pe primele 10 luni.

Premierul susține că România este o țară cu o economie stabilă și performantă, iar acest lucru este confirmat de încrederea pe care o au investitorii în capacitatea de dezvoltare a țării.

„Intrarea masivă în țară a investițiilor se observă în rata de creștere a economiei naționale, multiplele oportunități de afaceri care apar pe piața internă, dar și crearea de noi locuri de muncă în perioada următoare, atât de necesare creșterii nivelului de trai al tuturor”, mai arată șeful Guvernului.

(sursa: Mediafax)

×