„Această declarație este și un apel către societatea românească de a strânge rândurile și a se uni în jurul valorilor democratice care ne leagă. Ura și violența nu au ce căuta printre noi, iar forțele care recurg la acest arsenal trebuie izolate și condamnate. România manifestă solidaritate deplină cu victimele acestor atacuri, dar și cu victimele terorismului internațional, civili fără vină, ale căror vieți sunt curmate sau marcate pentru totdeauna de astfel de acte teroriste. Suntem alături de cei care și-au pierdut rude, prieteni, cunoscuți în contextul acestor atacuri, pe care le condamnăm neechivoc și ne dorim însănătoșirea grabnică a celor răniți”, susține Nicolae Ciucă.
Acesta arată că Partidul Național Liberal susține fără ezitare declarația comună a plenului Parlamentului României și pledează pentru încetarea violențelor din partea grupărilor teroriste de orice fel și restabilirea păcii în această regiune mult încercată.
„Statul Israel și poporul israelian traversează vremuri grele. În semn de solidaritate, am propus ca steagul Israelului să fie proiectat pe clădirea Palatului Parlamentului și în această seară. Suntem alături de Israel și cetățenii săi”, susține Nicolae Ciucă.
(sursa: Mediafax)