x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ciucă: Ratingul de ţară al Standard and Poor's - dovadă a stabilităţii economice

Ciucă: Ratingul de ţară al Standard and Poor's - dovadă a stabilităţii economice

de Redacția Jurnalul    |    12 Oct 2024   •   19:20
Ciucă: Ratingul de ţară al Standard and Poor's - dovadă a stabilităţii economice
Sursa foto: Facebook

Ratingul de ţară al Standard and Poor's pentru România, de BBB-/A3, este "o dovadă a stabilităţii economice la care contribuie în mod direct toţi cetăţenii şi companiile care sunt buni platnici", a transmis, sâmbătă, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.

"Vreau să vă mulţumesc tuturor celor care v-aţi achitat la timp obligaţiile fiscale. Bonificaţia de 3% acordată de Guvern prin Ministerul Finanţelor şi pentru care Partidul Naţional Liberal a depus un amendament în Parlament în vederea creşterii acesteia la 5% - este un gest de apreciere din partea statului pentru responsabilitatea voastră, a celor care muncesc şi îşi plătesc obligaţiile fiscale, iar asta ne ajută să menţinem echilibrul economic", a afirmat liderul liberal, pe Facebook.

El cere Guvernului condus de Marcel Ciolacu măsuri pentru "consolidarea" acestor rezultate, anume să depună la Comisia UE un plan fiscal-bugetar concret care să includă: creşterea investiţiilor din fonduri naţionale, alături de menţinerea celor din fonduri europene, cu alocări specifice pentru autorităţile locale; reducerea cheltuielilor curente ale statului pentru a ajusta deficitul bugetar; continuarea absorbţiei fondurilor europene din PNRR şi Politica de Coeziune, ''aşa cum s-a realizat cu succes în 2022-2023''.

"Prin aceste măsuri şi prin contribuţia voastră putem asigura un viitor stabil şi prosper pentru România", completează Nicolae Ciucă. 

×