x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicușor Dan face front comun cu Giorgia Meloni împotriva Green Deal-ului european

Nicușor Dan face front comun cu Giorgia Meloni împotriva Green Deal-ului european

de Redacția Jurnalul    |    19 Mar 2026   •   15:15
Nicușor Dan face front comun cu Giorgia Meloni împotriva Green Deal-ului european
Sursa foto: Hepta/Nicușor Dan s-a alăturat liderilor europeni care cer flexibilitate în aplicarea normelor verzi

Președintele României, Nicușor Dan, premierul italian Giorgia Meloni și liderii din Grecia, Austria, Polonia, Cehia, Ungaria, Bulgaria, Croația și Slovacia au trimis joi o scrisoare comună către președinții Comisiei Europene și Consiliului European, solicitând revizuirea rapidă a legislației verzi.

Potrivit liderilor europeni, cadrul actual al Green Deal a devenit „un risc existențial pentru multe sectoare industriale strategice” și este nevoie ca modificările legislative să fie adoptate până la sfârșitul lunii mai.

Cererea principală vizează schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), despre care șefii de stat și de guvern afirmă că are un parcurs „prea abrupt și excesiv de ambițios”, conform documentului consultat de g4media.ro.

În scrisoarea lor, Nicușor Dan și ceilalți nouă lideri subliniază că Europa se află într-un moment critic, iar deciziile privind competitivitatea vor determina prosperitatea, autonomia strategică și poziția tehnologică a continentului în următoarele decenii. Deși schimbările climatice trebuie abordate cu hotărâre, transformarea verde trebuie să se facă fără ca baza industrială să fie slăbită.

Aceștia au mai afirmat că, de la adoptarea Green Deal, mediul economic global s-a schimbat semnificativ: prețurile energiei au crescut abrupt, inflația a făcut tranziția energetică mult mai costisitoare, iar soluțiile actuale de decarbonizare nu sunt încă suficient dezvoltate pentru a menține sustenabilitatea industriilor cu emisii ridicate.

În combinație cu prețurile ridicate la energie și eliminarea treptată a certificatelor ETS gratuite, cadrul actual a devenit periculos pentru multe industrii strategice europene.

Liderii europeni solicită o revizuire amănunțită a ETS, astfel încât să se atenueze impactul asupra prețurilor la electricitate, să se reducă volatilitatea prețului carbonului și să se prelungească perioada în care companiile beneficiază de certificate gratuite, inclusiv după 2034. De asemenea, cer ca procesul de eliminare a acestor certificate să fie relaxat începând cu 2028, pentru a evita o povară excesivă asupra industriei în timpul tranziției.

De asemenea, aceștia au subliniat că timpul este esențial, iar propunerea legislativă corespunzătoare ar trebui prezentată cel târziu la sfârșitul lunii mai, pentru a asigura cel mai bun rezultat pentru Europa.

Contextul acestei inițiative vine după avertismentele publicate de G4Media în 2024, când politica Green Deal a fost considerată de unii experți responsabilă pentru scăderea competitivității industriei europene, proteste masive ale fermierilor și întârzierea Europei în cursa digitală față de SUA și Asia de Sud-Est.

(sursa: Mediafax)

Mădălina Dinu , politic@mediafax.ro

Keywords:DAN, GREEN DEAL

×
Subiecte în articol: nicusor dan green deal legislatie
Parteneri