x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicușor Dan: Oamenii nu au încredere în programele de consolidare

Nicușor Dan: Oamenii nu au încredere în programele de consolidare

de Redacția Jurnalul    |    13 Feb 2023   •   13:15
Nicușor Dan: Oamenii nu au încredere în programele de consolidare

Oamenii nu au încredere în programele de consolidare, pentru că în ultimii 20 de ani primăria a spus că îi ajută, dar nu a făcut-o, a declarat luni primarul general al Capitalei Nicușor Dan.

Primarul a răspuns unor întrebări ale ziariștilor legate de lucrările de consolidare a clădirilor, în contextul cutremurelor din Turcia și Siria.

Primarul spune că pentru a accesa banii pentru consolidare trebuie acordul tuturor proprietarilor, ceea ce explică faptul nu sunt așa de multe solicitări. „Acolo unde sunt blocurile mari probabilitatea ca toți proprietarii să se înțeleagă este foarte mică”, a spus primarul.

Dan a precizat că în proces de consolidare ar trebui să intre cel puțin două blocuri mari, cu finanțare din PNRR și de la Ministerul Dezvoltării.

În materie de construcții, Nicușor Dan spune că aceasta este o chestiune de siguranță națională și că autoritățile nu sunt la înălţimea obiectivelor pe care le au. ”Eu sper ca corupţii din zona imobiliară să ajungă în puşcărie înainte de a avea un cutremur şi nu după, cum se întâmplă în Turcia”, a mai afirmat Nicuşor Dan.

Primarul spune că în Turcia au fost date legi de amnistie, în baza cărora orice construcție intra în legalitate, inddiferent de modul în care a fost constrută, fapt care nu s-a întâmplat în România. din fericire, în România nu s-a întâmplat. Dar a invocat gradul mare de nelegalități, legate de autorizaţiile de construire, de numărul de etaje, de lipsă de spaţii verzi, de subsoluri care nu sunt subsol ci etaj, de mansarde cu două etaje.

Nicușor Dan a prezentat luni prima centrală termică modulară provizorie, care a fost pusă în funcțiune în locația fostului CET Titan. Noua centrală va asigura o sursă suplimentară de energie termică pentru consumatorii din zona de Nord-Est a Municipiului București.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: nicusor dan programe consolidare