x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicușor Dan, mesaj după intrarea României în recesiune tehnică: „Nu e ceva ce descoperim acum”

Nicușor Dan, mesaj după intrarea României în recesiune tehnică: „Nu e ceva ce descoperim acum”

de Redacția Jurnalul    |    13 Feb 2026   •   20:54
Nicușor Dan, mesaj după intrarea României în recesiune tehnică: „Nu e ceva ce descoperim acum”
Sursa foto: hepta/Președintele Nicușor Dan crede că avem motive de optimism după ce România a intrat în recesiune tehnică

Președintele Nicușor Dan a afirmat vineri că România traversează o încetinire economică, dar are o economie privată solidă și fonduri europene ce pot susține dezvoltarea.

Președintele României, Nicușor Dan, a postat vineri pe pagina sa de Facebook datele publicate de Institutul Național de Statistică, privind o analiză detaliată asupra situației economice actuale.

„Economia a suferit o contracție de 2% pentru că s-a redus consumul. Pentru unii, reducerea consumului a venit din diminuarea puterii de cumpărare, pentru alții din prudența față de viitorul economic.”, a scris Nicușor Dan.

El a explicat că, deși această încetinire poate părea îngrijorătoare, România a reușit și continuă să gestioneze deficitele fără ajutor extern.

„România reușește totuși să reducă un deficit bugetar masiv fără asistență externă, fără FMI și fără criza economică pe care a trăit-o în 2009-2010.”, a punctat președintele.

Președintele a mai spus că problemele structurale nu sunt surprinzătoare.

„Nu e ceva ce descoperim acum. Economia României încetinește de patru ani, în ciuda unor deficite imense. Limitarea corupției, creșterea competitivității, corespondența între așteptările mediului privat și ce face politicul sunt lucruri pe care le avem de rezolvat de mult timp.”

Cu toate acestea, Nicușor Dan a afirmat că „avem o economie privată solidă.”.

„Programul SAFE a fost bine întocmit de guvern și va genera dezvoltare. Fondurile europene, și PNRR, și structurale, vor genera dezvoltare. Sunt ușoare progrese pe diminuarea evaziunii fiscale.”, a scris el pe Facebook.

Președintele a recunoscut însă că România încă are multe de corectat în cadrul celor mai importante domenii.

„Evident că România are enorm de multe de reparat, în justiție, în economie, în educație, în sănătate. Responsabilii politici să se preocupe mai mult de problemele structurale și mai puțin de zgomot și lozinci.”

„Iar dumneavoastră, cetățenii, continuați să puneți, cu echilibru, presiune pe decidenții politici pentru rezolvarea acestor probleme. Eu rămân implicat și alături de dumneavoastră în acest demers, susținând aceleași obiective și aceeași responsabilitate publică.”, a concluzionat șeful statului.

Ilie Bolojan despre intrarea țării în recesiune tehnică

Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că intrarea României în recesiune tehnică este o situație temporară, iar efectele măsurilor de austeritate vor fi absorbite în lunile următoare, urmând ca din a doua jumătate a anului să se creeze premise pentru un început de creștere economică.

„Aceasta este o situație temporară, în mod evident. Eu nu sunt adeptul proiectării unor așteptări foarte optimiste, că asta am făcut an de zile lumea politică, și uitați-vă în ce situație am ajuns”, a spus Ilie Bolojan, vineri, la Europa FM.

Premierul a subliniat că actualul context economic este rezultatul unor decizii dificile care nu puteau fi evitate.

Întrebat despre așteptările pe care le are, Ilie Bolojan a explicat: „Așteptările sunt că, în perioada următoare, după ce se închide bugetul de stat, după ce închidem toate măsurile parte legate de administrație, de reducerea în administrație și de reașezarea administrației, parte legate de măsurile de relansare, de corecțiile pe care trebuie să le facem în domeniile energetice și în câteva domenii strategice, în a doua jumătate a anului, aceste efecte colaterale vor fi deja absorbite de economie”.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: nicusor dan recesiune tehnica
Parteneri