Conform acestuia, a fost instalat sistemul de control acces bariere, s-au montat parcometre, au fost reparate sistemul de supraveghere și sistemele de alarmă, s-a refăcut de la zero sistemul de stingere a incendiilor, s-au instalat hidranți și pompe de apă și urmează renovarea lifturilor pentru care deja s-a terminat achiziția.
Nicușor Dan anunță că se va amenaja casa scărilor și se vor schimba ușile rezistente la foc.
„În prezent, parcarea – care are 1250 de locuri - e închiriată la evenimentele care au loc pe Arena Națională, însă, după reabilitare, Compania Parking, cea care administrează parcarea, va pune la punct un sistem prin care locurile de parcare să poată fi utilizate și de către locuitorii din zonă”, a precizat primarul general.
(sursa: Mediafax)