x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nimic nou sub soare / Traficul in Bucuresti a fost paralizat

Nimic nou sub soare / Traficul in Bucuresti a fost paralizat

de Monica C. Andrei    |    01 Mar 2006   •   00:00
Nimic nou sub soare / Traficul in Bucuresti a fost paralizat

Prima ninsoare serioasa din aceasta iarna a blocat ieri, asa cum s-au obisnuit deja bucurestenii, traficul in Capitala.
Ca de fiecare data in astfel de situatii, multi au preferat sa circule cu masinile per-sonale, renuntand la mijloacele de transport in comun, iar autoritatile n-au putut sa scoata utilajele de deszapezire pana noaptea tarziu pe motiv ca ar fi ingreunat si mai mult circulatia.

Chiar edilul-sef, Adriean Videanu, a ramas blocat in trafic, traseul Piata Victoriei si sediul Primariei Capitalei fiind parcurs de primar in mai mult de o ora. Autoritatile locale au recunoscut si de data asta ca sunt neputincioase in astfel de situatii.

"E omor in tot orasul. Daca o parte dintre domnii soferi ar da dovada de intelegere, ar lasa masinile in fata blocului, cat mai aproape de marginea drumului, am putea sa intervenim si noi eficient. Chiar adresez un apel catre soferi pentru a renunta, pe cat posibil, la masina in aceasta perioada. Ii asigur ca mijloacele de transport in comun si metroul sunt alternative eficiente", a spus viceprimarul general, Razvan Murgeanu.

NEBUNIE. El este de parere ca Bucurestiul se blocheaza nu neaparat din cauza zapezii, ci a traficului, iar pentru ca utilajele au patru-cinci metri lungime, nu pot face fata in conditiile unui trafic aglomerat. "Prognoza nu este deloc fericita. Insa o interventie pe un asemenea blocaj este imposibila. Mai si viscoleste...", a adaugat edilul. Din acest motiv, Municipalitatea a recomandat bucurestenilor ca, pe timp de ninsoare, sa foloseasca mijloacele de transport in comun, iar masinile sa le parcheze cat mai aproape de borduri. In cazul in care folosesc masinile proprii pentru a se deplasa, sa le echipeze corespunzator pentru iarna, pentru a evita blocarea circulatiei. Asa cum era de asteptat si numarul accidentelor de circulatie a crescut, peste 200 de accidente de circulatie, inregistrandu-se numai in cateva ore.

Principalele artere care trebuie evitate de soferi sunt: Mihai Bravu, Stefan cel Mare, Colentina, Fundeni, Zona Garii de Nord, bulevardele Carol l, Unirii, Iuliu Maniu, Nicolae Balcescu si General Magheru.

Trebuie recunoscut faptul ca nici pe timp frumos circulatia pe arterele mai sus mentionate nu este de laudat. Si asta pentru ca in ultimii ani, edilii n-au pus in practica nici un proiect privind fluidizarea traficului.
×
Subiecte în articol: observator