x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Noi speranţe privind un vaccin anti-SIDA, odată cu descoperirea a doi noi anticorpi

Noi speranţe privind un vaccin anti-SIDA, odată cu descoperirea a doi noi anticorpi

de Magda Colgiu    |    09 Iul 2010   •   00:00

Doi anticorpi puternici capabili să blocheze, în laborator, majoritatea tulpinilor cunoscute ale virusului imunodeficienţei umane (HIV) au fost descoperiţi de cercetătorii americani, un pas înainte spre un vaccin anti-SIDA eficient, potrivit unui studiu apărut în revista Science, informează AFP.



La peste 25 de ani de la identificarea virusului HIV, responsabil de decesul a aproape 30 de milioane de oameni, cercetările pentru punerea la punct a unui vaccin împotriva maladiei SIDA au rămas fără rezultat, în ciuda eforturilor depuse de comunitatea internaţională şi de resursele mobilizate.

Însă cei doi antigeni descoperiţi, numiţi VRCO1 şi VRCO2, par a fi foarte promiţători în împiedicarea infectării celulelor umane în cazul a peste 90% dintre varietăţile de HIV aflate în circulaţie - şi asta cu o eficacitate fără precedent.
Autorii studiului au demonstrat, de asemenea, mecanismul biologic prin care cei doi anticorpi blochează virusul.

"Descoperirea acestor antigeni cu puteri excepţionale de a neutraliza HIV şi analiza care explică modul în care aceştia operează reprezintă paşi importanţi care vor accelera eforturile noastre pentru a descoperi un vaccin capabil să protejeze eficient oamenii de virusul HIV", a spus Anthony Fauci, director al Institutului naţional pentru alergii şi maladii infecţioase din SUA (NIAID, National Institute of Allergy and Infectious Diseases). La acest studiu au participat mai multe echipe de cercetători, printre care şi specialişti de la Facultatea de Medicină Harvard (Massachusetts).

"În plus, tehnica la care au recurs echipele de cercetare pentru a descoperi aceşti anticorpi reprezintă o nouă abordare care ar putea fi aplicată la conceperea şi dezvoltarea de vaccinuri împotriva a numeroase alte maladii infecţioase", a mai spus acesta.

Cercetătorii au descoperit cei doi anticorpi, produşi în mod natural de organism, în sângele unei persoane seropozitive. Ei au putut să-i izoleze cu ajutorul unui nou instrument molecular, una dintre proteine care formează HIV, pe care cercetătorii au modificat-o pentru ca aceasta să se fixeze pe celulele specifice ce produc anticorpii care neutralizează virusul. Această proteină a fost programată să reacţioneze excluziv la anticorpii specifici locului unde virusul se ataşează de celulele din organismul uman pe care le infectează.

Cu ajutorul acestor descoperiri, cercetătorii au început să dezvolte compuşii pentru un vaccin care să poată determina sistemul imunitar uman să producă mari cantităţi de anticorpi similari antigenilor VRCO1 şi VRCO2. Descoperirea unor anticorpi capabili să neutralizeze tulpinile de HIV existente în lume s-a dovedit a fi o reală provocare, pentru că virusul îşi modifică în mod constant proteinele de la suprafaţă pentru a nu fi detectat de sistemul imunitar, subliniază autorii studiului.

Capacitatea sa de mutaţie rapidă a condus la apariţia unui mare număr de variante ale HIV, însă specialiştii au reuşit să detecteze anumite puncte la suprafaţa virusului care rămân constante în cazul tuturor tulpinilor, printre care şi locurile unde se ataşează anticorpii VRCO1 şi VRCO2.

×
Subiecte în articol: observator