x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Noile reguli din Codul Rutier privind obţinerea permisului auto publicate în Monitorul Oficial. Ce îi aşteaptă pe şoferi

Noile reguli din Codul Rutier privind obţinerea permisului auto publicate în Monitorul Oficial. Ce îi aşteaptă pe şoferi

de Mara Raducanu    |    07 Dec 2014   •   16:26
Noile reguli din Codul Rutier privind obţinerea permisului auto publicate în Monitorul Oficial. Ce îi aşteaptă pe şoferi

Dispoziţiile privind procedura de examinare pentru obţinerea permisului auto au  fost publicate  miercuri în Monitorul Oficial, intrând în vigoare la aceeaşi dată. Mai exact, principala schimbare se referă la candidaţii care vor solicita obţinerea categoriilor Tr (tractoare agricole/forestiere), Tb (troleibuz) sau Tv (tramvai) şi la cei cu dizabilităţi fizice. Mai exact, aceştia vor putea fi examinaţi la serviciul public comunitar în a cărui rază teritorială se află şcoala de şoferi la care au absolvit cursurile de pregătire teoretică şi practică. “În mod obişnuit, candidatul dă examenul acolo unde are domiciliul. Schimbarea intervine pentru cei care vor să conducă maşini speciale - tractoare, troleibuze şi pentru cei cu dizabilităţi. Aceştia vor da examenul în oraşul în care au făcut şcoala de şoferi. Spre exemplu dacă eşti din Bucureşti şi ai făcut şcoala de şoferi la Cluj- ne referim aici la categoriile de care am vorbit- poţi să dai examenul la Cluj, acolo unde ai făcut şcoala”, au explicat oficiali din cadrul MAI. Cum obţinem permisul de conducere?

Atenţie însă! - Cei care doresc să obţină permisul de conducere în ţara noastră trebuie să se încadreze în situţiile  următoare:

locuiesc în mod obişnuit cel puţin 185 de zile într-un an calendaristic la o adresa sau la adrese din România datorită unor legături personale şi profesionale ori datorită unor legături personale care relevă legaturi strânse cu adresa sau adresele din România, dacă persoanele nu au legături profesionale;

revin periodic la o adresa din Romania datorită unor legături personale cu adresa respectivă, deşi locuiesc alternativ în locuri diferite, situate în două sau mai multe state membre ale Uniunii Europene ori ale Spaţiului Economic European ori în Confederaţia Elveţiană, deoarece legăturile lor profesionale sunt într-un loc diferit de cel al legăturilor personale;

locuiesc în mod obişnuit la o adresă din Romania datorită legăturilor personale cu adresa respectivă, deşi locuiesc temporar şi în alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spatiului Economic European ori în Confederaţia Elveţiană pentru indeplinirea unei activităţi sau misiuni cu durata determinată.

În cazul persoanelor aflate la studii...

Totodată, în cazul persoanelor aflate la studii în România, examinarea se face de către serviciul public comunitar pe a cărui rază de competenţă teritorială îşi are candidatul adresa la care locuieşte.

În plus, toţi candidaţii care vor să obţină permisul auto trebuie să declare pe propria răspundere că:

locuiesc în mod obişnuit cel puţin 185 de zile într-un an calendaristic la o adresă sau la adrese din România datorită unor legături personale şi profesionale ori datorită unor legături personale care relevă legături strânse cu adresa sau adresele respective, dacă persoanele nu au legături profesionale; 

revin periodic la o adresă din România datorită unor legături personale cu adresa respectivă, deşi locuiesc alternativ în locuri diferite, situate în două sau mai multe state membre ale Uniunii Europene ori ale Spaţiului Economic European ori în Confederaţia Elveţiana, deoarece legăturile lor profesionale sunt într-un loc diferit de cel al legăturilor personale;

locuiesc în mod obişnuit la o adresă din România datorită legăturilor personale cu adresa respectivă, deşi locuiesc temporar şi în alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European ori în Confederaţia Elveţiană pentru îndeplinirea unei activităţi sau misiuni cu durata determinată; 

se află la studii în România de cel puţin şase luni şi vor preciza instituţia/instituţiile de învăţământ şi adresa unde locuiesc (în cazul candidaţilor aflaţi la studii în România).

Documente valabile

Dovada domiciliului/resedinţei în Romania- prin care se atestă că adresa candidatului se afla pe raza de competenţă a serviciului public comunitar- se face cu următoarele documente valabile:

actul de identitate -- pentru cetăţenii români;

documentul care atestă dreptul de rezidenţă legală pe teritoriul Romaniei -- pentru cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European şi pentru cetăţenii Confederaţiei Elveţiene, dar şi pentru membrii de familie ai acestora care nu sunt cetăţeni ai statelor respective;

documentul care atestă dreptul de şedere legală pe teritoriul Romaniei -- pentru străini.

Codul Rutier, modificat din septembrie

Din 28 septembrie 2014 au intrat în vigoare noile modificări ale legislaţiei rutiere, ce aduc, printre altele, amenzi de până la 450 de lei pentru şoferii care nu transportă copiii în scaune speciale sau cu centură. O altă prevedere se referă la posibilitatea recoltării de probe biologice la locul accidentului.

Ce păţeşti dacă nu transporţi copiii în siguranţă

Una dintre cele mai importante completări aduse legislaţiei rutiere aduce sancţiuni pentru şoferii care nu transportă copiii în condiţii de siguranţă. Astfel, va fi sancţionată cu trei puncte de penalizare “nerespectarea obligaţiei conducătorului de autovehicul de se asigura că persoanele minore poartă centuri de siguranţă sau sunt transportate în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate”. La asta se adaugă patru sau cinci puncte de amendă, care înseamnă, în bani, 360 sau 450 de lei, ţinând cont că un punct de amendă este 90 de lei în prezent. Amenda se reduce la jumătate dacă este plătită pe loc. Practic, noutatea o reprezintă sancţionarea şoferului care transportă copii fără respectarea regulilor de siguranţă. Aceeaşi sancţiune o vor primi şoferii care transportă copii în vârstă de până la trei ani în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă, cu excepţia celor destinate transportului public de persoane, precum şi a taxiurilor, dacă în acestea din urmă ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă. “Copiii cu vârsta de peste 3 ani, având o înălţime de până la 150 cm, pot fi transportaţi în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă ocupă, pe timpul transportului, orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă”, mai prevede noul act normativ. Mai mult, şoferii autovehicule având locuri prevăzute prin construcţie cu centuri de siguranţă trebuie să informeze pasagerii cu privire la obligaţia legală de a le purta în timpul circulaţiei pe drumurile publice.

Probele biologice, recoltate şi la locul accidentului

Noua legislaţie rutieră aduce noutăţi şi în ceea ce priveşte locul unde se poate face recoltarea mostrelor biologice. Astfel, acestea vor putea fi recoltate şi în ambulanţe având echipaj cu medic ori autospeciale cu această funcţie aparţinând Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD). “Medicul, asistentul medical sau persoana cu pregătire medicală de specialitate din echipajul ambulanţei sau autospecialei aparţinând SMURD, care intervine la evenimentele în legătura cu traficul rutier, poate recolta probe biologice în măsura în care prin aceasta nu se afectează acordarea asistenţei medicale de urgenţă sau de prim ajutor, precum şi în situaţia în care persoana implicată într-un accident de circulaţie refuză transportul de urgenţă la o unitate sanitară sau starea sa de sănătate nu impune acest transport”, prevede ordonanţa. Cu menţiunea, potrivit proiectului, că “recoltarea mostrelor biologice se face numai în prezenţa unui poliţist rutier”.

×