x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nokia opreşte producţia la Jucu

Nokia opreşte producţia la Jucu

26 Noi 2008   •   00:00

Conducerea Nokia România a anunţat, ieri, că va opri producţia de la fabrica din Jucu în perioada sărbătorilor de iarnă, între 22 decembrie şi 5 ianuarie, pentru a permite angajaţilor să se odihnească mai mult.



La sfârşitul săptămânii trecute, directorul general al Nokia România, John Guerry, a afirmat că nu există probleme cu afacerea concernului finlandez în România şi a ţinut să respingă unele zvonuri privind cărora Nokia ar cere sprijinul statului pentru a face faţă crizei economice. "Nu am cerut statului asistenţă şi nici nu avem de gând", a spus Guerry.

×
Subiecte în articol: observator