Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a dispus ieri, la propunerea şefului DNA, Daniel Morar, numirea procuroarei Laura Oprean, cu delegare, în funcţia de adjunct al DNA începând cu 1 aprilie.
Totodată, au fost prelungite cu 90 de zile delegările pentru Carmen Gâlcă şi Doru Ţuluş în funcţiile care aceştia le deţin deja, respectiv adjunct al DNA şi şef al Secţiei de Combatere a Infracţiunilor Conexe Corupţiei.
Laura Oprean vine de la Serviciul Teritorial Cluj, unde era procuror-şef. Ea are o vechime în Magistratură de 11 ani, îndeplinind funcţia de procuror, succesiv la Parchetul Judecătoriilor Alba-Iulia şi Cluj-Napoca, apoi la Parchetul Tribunalului Cluj şi Parchetul Curţii de Apel Cluj. De la 15 august 2006 a lucrat la DNA Cluj, iar de la 8 mai 2008 a condus acest serviciu teritorial până în prezent.
În locul Laurei Oprean, la conducerea DNA Cluj a fost delegată Virginia Elena Botezan (12 ani de vechime), procuror în cadrul aceluiaşi serviciu, pentru o perioadă de 90 de zile, începând cu data de 1 aprilie 2009. Şi Serviciul Teritorial Timişoara are de la 27 martie un nou şef, cu delegare, în persoana procurorului Schiffbeck Tamas (14 ani vechime), care vine de la DIICOT Timişoara. Schiffbeck Tamas îl înlocuieşte astfel pe procurorul Vlad Vasile Speriuri, eliberat din funcţie prin pensionare.
ATRIBUŢIILE
Prin comunicat de presă, DNA a informat cu privire la atribuţiile procurorului-şef adjunct al DNA şi al şefului de secţie. Astfel, potrivit Regulamentului de ordine interioară al DNA, între atribuţiile procurorului-şef adjunct al DNA figurează: ducerea la îndeplinire a ordinelor şi măsurilor dispuse de procurorul-şef al DNA, coordonând şi controlând activitatea secţiilor, serviciilor, birourilor şi a altor compartimente de activitate, înlocuieşte de drept procurorul-şef direcţie pe perioada absenţei temporare a acestuia, exercitând atribuţiile ce îi revin în această calitate, exercită dreptul de semnătură, în numele procurorului-şef al DNA, pe baza delegării acestei prerogative.
Potrivit aceluiaşi regulament, între atribuţiile procurorului-şef de secţie figurează: conducerea şi controlul întregului personal din cadrul secţiei, urmărirea şi răspunderea de repartizarea cauzelor pe criterii obiective, potrivit legii, examinarea temeiniciei şi legalităţii măsurilor procesuale luate şi ale soluţiilor dispuse de procurorii din secţie sau de procurorii-şefi ai serviciilor teritoriale, confirmarea rechizitoriilor întocmite de procurorii din secţie şi de procurorii-şefi ai serviciilor teritoriale, coordonează activitatea procurorilor de la serviciile teritoriale etc.
Citește pe Antena3.ro