x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nouă proprietari de mari centre comerciale cer Guvernului reluarea activității

Nouă proprietari de mari centre comerciale cer Guvernului reluarea activității

25 Mai 2020   •   14:19
Nouă proprietari de mari centre comerciale cer Guvernului reluarea activității

Nouă proprietari de centre comerciale din București și 24 orașe regionale, care dețin în total un număr de 52 proiecte cu peste 4.600 chiriași, au trimis Guvernului o scrisoare prin care solicită reluarea activităților desfășurate și în cadrul centrelor comerciale de mari dimensiuni, anunță CBRE.

Măsurile de suspendare a activităților de comercializare din cadrul centrelor comerciale afectează aproximativ 3,7 milioane de metri pătrați de spațiu construit din România, potrivit estimărilor CBRE.

„Numai la nivelul încasărilor, aceste măsuri au atras deja pierderi de aproximativ 750 de milioane de euro pentru operatorii economici afectați. Pe plan social, estimam că aproximativ 89.000 de angajați sunt afectați direct sau indirect având contractele de muncă suspendate. Numărul total al persoanelor afectate este însă mult mai mare având în vedere că au fost impactate toate celelalte activități aferente operațiunilor comercianților afectați, de la producție, distribuție, operațiuni auxiliare, furnizori, contractori, finanțatori etc”, explică Luiza Moraru, Head of Property Management, CEE, CBRE.

Reprezentanții CBRE și ai celor opt proprietari de centre comerciale care au semnat scrisoarea deschisă adresată Guvernului României atrag atenția că există un risc real ca unele afaceri să nu se mai poată redresa financiar ca urmare a acestei situații, ceea ce va atrage consecința ca un mare număr de oameni vor fi în cele din urmă concediați.

„În cursul ultimelor săptămâni, celelalte țări din Centrul și Estul Europei, cu rate de infecție similare sau chiar mai mari, precum Austria, Cehia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Serbia și Slovacia, au dispus deja reluarea activităților de comercializare din cadrul centrelor comerciale. Credem că este foarte important ca și România să dea un semnal pozitiv și optimist investitorilor externi în acest sens”, a completat Luiza Moraru.

Scrisoarea deschisă adresată Guvernului României a fost inițiată de CBRE și semnată de companiile Arena City Center, Băneasa Development, Ceetrus Romania, CPI, Immofinanz România, Iulius Grup, NEPI Rockcastle, ParkLake Shopping Center și Veranda Asset Management, care dețin în România în total un număr de 52 proiecte cu peste 4.600 de magazine.

Mediafax

×
Subiecte în articol: centre comerciale activitate