Noul Program "Casa Verde" pentru instalarea de panouri fotovoltaice începe astăzi, 9 septembrie, şi se va adresa persoanelor fizice. Acestea vor deveni și producători de energie electrică. Bugetul alocat acestui program este de 656 de milioane de lei, din care 536 de milioane de lei prin Programul Operaţional Regional (POR) şi 120 de milioane de lei, de la AFM. Prin accesarea programului, pot fi instalate sisteme de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională.
"Minimul de putere instalată este de 3 Kw şi se va putea din acel moment să negocieze şi cu societăţile de electricitate şi vor încheia contractul de racordare. Am aproximat că 33.000 de unităţi locative vor fi posesoare a acestor celule fotovoltaice. Ne gândim de pe acum ce sume să identificăm, împreună cu Ministerul Dezvoltării, alţi bani pentru un alt program şi lărgirea acestuia şi la persoane juridice şi instituţii publice. Dăm dovadă de mare responsabilitate, prin acest program. Încercăm să facem şi noislucruri pe care alte ţări le-au făcut mai demult. Consider că a venit momentul în care fiecare dintre cei care doreşte să facă o economie, la buget să poată accesa banii prin Programul Operaţional Regional şi de la Administraţia Fondului pentru Mediu", a spus ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.
Contractul de finanţare aferent Programului pentru instalarea de sisteme fotovoltaice a fost parafat pe 26 august 2019, de către preşedintele Administraţiei Fondului de Mediu (AFM), Cornel Brezuică, şi viceprim-ministrul şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Daniel Suciu.
Pentru a beneficia de finanţare în cadrul programului, persoana fizică trebuie să respecte criteriile de eligibilitate a solicitantului, criteriile de eligibilitate a proiectului şi cerinţele tehnice ale componentelor sistemului de panouri fotovoltaice. De asemenea, solicitanţii trebuie să prezinte documentele necesare pentru înscriere aşa cum se regăsesc în Ghidul de finanţare disponibil pe site-ul AFM, la secţiunea aferentă programului.
Scopul programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional.
Lista cu instalatorii aprobaţi în cadrul programului a fost publicată pe site-ul AFM, iar instalatorii validaţi în cadrul Programului "Casa Verde Fotovoltaice" au semnat contractele de participare în perioada 2 - 6 septembrie 2019.
Dosarele de finanţare pentru noul program se vor depune exclusiv electronic, iar pentru fiecare proiect eligibil solicitantul poate primi 20.000 de lei, indiferent de costul instalaţiei, diferenţa urmând să fie suportată de către acesta.