x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Numărul companiilor de asigurări active pe piața RCA s-a restrâns la şapte

Numărul companiilor de asigurări active pe piața RCA s-a restrâns la şapte

26 Noi 2021   •   10:50
Numărul companiilor de asigurări active pe piața RCA s-a restrâns la şapte

Uniqa Asigurări, parte a grupului austriac Uniqa, a primit aprobarea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) de a ieşi de pe piaţa RCA, după ce City Insurance a intrat pe drumul falimentului, iar segmentul RCA a intrat într-o perioadă agitată, cu majorări de tarife.

ASF a transmis că a aprobat „retragerea, la ce­rere, a autorizaţiei pen­tru practicarea asigurării obli­gatorii de răspundere ci­vilă auto pentru preju­di­cii produse terţilor prin acci­den­te de vehicule şi tram­va­ie (RCA) acordată so­cie­tăţii Uniqa Asigurări.“

Companiile care vor rămâne în con­tinuare pe zona RCA sunt Euro­ins, Allianz-Ţiriac, Omniasig, Asirom, Grawe, Groupama şi Generali. Cei şapte jucători au încheiat S1/2021 cu un vo­lum cumulat al subscrierilor de 1,19 mld. lei, reprezentând 53% din volumul total al subscrierilor pe piaţa RCA de 2,25 mld. lei.

Prăbuşirea City Insurance, cel mai mare asigurător din România atât la nivelul întregii pieţe, cât şi din zona de RCA, a cauzat un val de efecte negative. Peţurile la poliţele RCA s-au dublat sau chiar triplat în unele cazuri atât din nevoia pieţei de a compensa lipsa unui jucător mare, dar şi pentru a putea face faţă unui eventual val al şoferilor cu risc ridicat care ar putea lua cu asalt asigurătorii rămaşi pe zona de RCA. Deşi, legal, sunt soluţii care pot împiedica tarifarea exagerată a unui şofer cu risc ridicat, apelând la Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) de unde ar urma să fie repartizat la un asigurător, unde se ia în calcul tariful de referinţă al ASF plus un factor N, acest val al creşterilor preţurilor a stârnit reacţii semnificative.

Pe lângă preţurile ridicate la RCA, majoritatea service-urilor au luat măsuri încă de când se vehicula un posibil faliment al celui mare mare jucător din piaţa RCA. Refuzul reparaţiilor în baza poliţelor City Insurance încă a rămas la unele service-uri, din frica de a nu-şi primi banii.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: asigurari auto