x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Numărul cutiilor de medicamente fabricate în România a scăzut cu 40% în ulimii cinci ani

Numărul cutiilor de medicamente fabricate în România a scăzut cu 40% în ulimii cinci ani

de Mediafax    |    15 Mar 2012   •   15:23
Numărul cutiilor de medicamente fabricate în România a scăzut cu 40% în ulimii cinci ani

Numarul cutiilor de medicamente fabricate in Romania a scazut cu 40% in ultimii cinci ani, de la 315 milioane in 2006 la 190 de milioane in 2011, intrucat autoritatile statului "au sabotat industria locala de medicamente, facand tara dependenta de import", spune presedintele APMGR, Dargos Damian.

Presedintele Asociatiei Producatorilor de Medicamente Generice din Romania (APMGR), Dragos Damian, a realizat un studiu al pietei farma pe ultimii cinci ani care arata ca in 2006 se fabricau in Romania aproximativ 315 milioane de cutii de medicamente pentru piata interna, la o medie de sub cinci lei pentru o cutie, adica accesibil tuturor.

In 2011, se fabricau doar aproximativ 190 de milioane de cutii, la un pret mediu de sapte lei pe cutie. Aceasta reprezinta o scadere in valoare absoluta de 125 de milioane de cutii, adica cu 40 la suta, fata de 2006, a precizat Dragos Damian.

"Aceste aproximativ 190 de milioane de cutii de medicamente au disparut in mare masura pentru ca reglementarile date de autoritatile statului roman au sabotat industria locala de medicamente, de exemplu, intre 2006-2009, medicamentele fabricate in Romania aveau o marja de distributie mai mica decat cele importate, facand Romania mai mult decat oricand dependenta de importuri", a explicat presedintele Asociatiei Producatorilor de Medicamente Generice din Romania.

Potrivit lui Damian, valoarea cumulata intr-un cincinal a productiei industriale farmaceutice "evaporate" este, estimativ, de 1,5-2 miliarde de lei, fara a socoti evolutia incrementala, adica potentialul de crestere avut de productia suspendata.

"Asta inseamna pentru Romania un deficit direct echivalent cu 0,2-03% din PIB-ul lui 2011, fara a socoti impactul in PIB al furnizorilor de bunuri si servicii din industriile conexe care deserveau produsele suspendate din productie; zeci de milioane de lei in taxe si impozite pierdute de catre statul roman - o dezechilibrare a balantei comerciale cu circa 1%; o sarcina de plata suplimentara din bugetul Fondului National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate pentru a deconta medicamente mai scumpe; dependenta de importurile de medicamente chiar si pentru cele mai banale preparate, asta inseamna pentru industrie disparitia unui capital de lucru esential pentru dezvoltarea si modernizarea pe termen lung a industriei farmaceutice romanesti, cat si somaj sau necrearea de noi locuri de munca, decapitalizare, decompetitivizare, impact asupra exporturilor", a mai spus Damian.

Potrivit presedintelui APMGR, cele 1,5-2 miliarde de lei "evaporate" reprezinta aproximativ 10% din baza monetara de crestere a salariilor bugetarilor cu 16% incepand cu 1 iunie si de reducere a CAS cu cinci puncte procentuale incepand din 1 iulie 2012.

×