x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Numărul școlilor finanțate prin Programul „Masa caldă” crește la 450

Numărul școlilor finanțate prin Programul „Masa caldă” crește la 450

29 Sep 2022   •   17:52
Numărul școlilor finanțate prin Programul „Masa caldă” crește la 450

Numărul școlilor finanțate prin Programul „Masa caldă” crește la 450, fiind de 3 ori mai mare decât în anii anteriori, spune, joi, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care a finalizat OUG de acordare a suportului alimentar pentru preșcolari și elevi din încă 100 de unități de învățământ.

Sorin Cîmpeanu a anunțat că joi a fost finalizat, publicat pe site-ul Ministerului Educației și se află pe circuitul de avizare interministerială proiectul Ordonanței de Urgență de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din încă 100 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat.

„Astfel, numărul școlilor finanțate prin Programul „Masa caldă” crește la 450, fiind de 3 ori mai mare decât în anii anteriori. Aceasta este o modalitate cât se poate de concretă prin care Guvernul înțelege sa susțină accesul la educație al unui număr de 180.000 de copii care au nevoie de acest sprijin”, spune ministrul Sorin Cîmpeanu, pe Facebook.

Proiectul noii Legi a învățământului preuniversitar cuprinde extinderea acestui număr la 1.000.000 de elevi, începând de anul viitor.

De asemenea, tot joi a fost finalizat, publicat pe site-ul Ministerului Educatiei și se află pe circuitul de avizare interministerială proiectul Ordonanței de Urgență pentru modificarea și completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011- transportul elevilor școlarizați într-o altă localitate decât cea de domiciliu. Prin acest proiect, un număr estimat de 200.000 de elevi vor beneficia de alocații de transport de până la 4 ori mai mari în raport cu plafoanele actuale.

„Se creează și baza legală prin care acest prag poate fi depășit prin contribuția consiliilor județene”, mai spune ministrul Educației.

(sursa: Mediafax)

×