x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Zegrean: Pentru numirea unui judecător român la CEDO se va înfiinţa o comisie care selectează dosarele candidaţilor

Zegrean: Pentru numirea unui judecător român la CEDO se va înfiinţa o comisie care selectează dosarele candidaţilor

09 Mai 2013   •   16:19
Zegrean: Pentru numirea unui judecător român la CEDO se va înfiinţa o comisie care selectează dosarele candidaţilor
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat că pentru numirea unui judecător român la CEDO se va înfiinţa, aşa cum prevede ordonanţa Guvernului, o comisie care selectează dosarele candidaţilor, informează agerpres.ro.

"Se va înfiinţa comisia de care e vorba în ordonanţă, e vorba de 9 persoane, ele vor face o selecţie a dosarelor, vor constata dacă cei care se înscriu îndeplinesc condiţiile pentru a deveni judecători la CEDO, după care fac propuneri la Guvern. Nu fac o propunere sau două sau trei, câte dosare găsesc în conformitate cu legea, fac propuneri mai departe. Sunt sesizate apoi comisiile juridice şi pentru drepturile omului de la Parlament şi abia la sfârşit Guvernul alege din propunerile care s-au formulat trei oameni pe care îi propune Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi acolo se hotărăşte, acolo mai sunt o dată audiaţi de Comisia juridică a Adunării Parlamentare şi apoi sunt votaţi în plen, se votează unul singur", a explicat preşedintele CCR.

Curtea Constituţională a României a decis că este constituţională ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind procedura de selecţie şi desemnare a judecătorului român la CEDO.

"S-a respins şi excepţia formulată de Avocatul Poporului pe ordonanţa dată de Guvern cu constituirea comisiei, s-a respins şi cererea de conflict, s-a constatat că nu este conflict. Judecătorul la CEDO va fi selectat după cum prevede ordonanţa de urgenţă. Trebuie însă să înţelegem că hotărârea în această privinţă o ia până la urmă Parlamentul European, nu o ia România. România propune trei nume, unul dintre ele poate fi admis sau pot fi respinşi toţi. Dacă sunt respinşi toţi se reia procedura", a spus Augustin Zegrean.

CCR a dezbătut joi sesizarea şefului CSM, Oana Schmidt-Hăineală, privind conflictul cu Guvernul în legătură cu desemnarea judecătorului român la CEDO, dar şi pe cea a Avocatului Poporului referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor OUG 21/2013 pentru modificarea art.5 din OG 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă.

Preşedintele CSM, Oana Schmidt-Hăineală, a reclamat la CCR existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească şi puterea executivă determinat de modificarea procedurii de numire a judecătorului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

"S-a apreciat că, prin schimbarea de către Guvern a mecanismului de numire a judecătorului român la CEDO, prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, s-a adus atingere principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, în condiţiile în care a fost vidată de substanţă o atribuţie fundamentală a Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa - prevăzută de art. 133 alin. 1 din Constituţia României - de garant al independenţei justiţiei", arăta în aprilie CSM.

Sursa citată precizează că, din alt punct de vedere, s-a considerat că modificarea acestui mecanism prin ordonanţă de urgenţă încalcă dispoziţiile art. 115 alin.6 din Constituţia României - astfel cum au fost constant interpretate în jurisprudenţa CCR -, conform cărora ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.

Premierul Victor Ponta a anunţat în aprilie că i-a solicitat Avocatului Poporului să sesizeze CCR, care va trebui să ofere un răspuns în chestiunea desemnării judecătorului român la CEDO, în contextul în care CSM s-a arătat nemulţumit că Executivul i-a restrâns atribuţiile în acest domeniu.

Mandatul actualului reprezentant al României la CEDO expiră în decembrie, iar Bucureştiul are obligaţia de a trimite noi propuneri până pe 26 iulie. În acest scop, Guvernul a emis recent o ordonanţă de urgenţă care prevede înfiinţarea unei comisii pentru selectarea candidaţilor, restrângând astfel atribuţiile CSM în acest domeniu.

Premierul Victor Ponta a justificat emiterea ordonanţei de urgenţă prin termenul foarte scurt până la care Bucureştiul trebuie să trimită lista cu noi candidaţi. 

×
Subiecte în articol: augustin zegrean ccr judecator cedo