x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator O aeronavă militară cu personal medical român a plecat spre Italia

O aeronavă militară cu personal medical român a plecat spre Italia

07 Apr 2020   •   13:30
O aeronavă militară cu personal medical român a plecat spre Italia
Sursa foto: antena3

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române transportă astăzi  medici şi asistenţi medicali în Italia, pe ruta Bucureşti - Timişoara - Milano, transmite Ministerul Apărării Naţionale.

Aeronava militară a decolat din Baza 90 Transport Aerian Otopeni cu patru medici şi asistenţi medicali la bord. La Timişoara, unde va face escală, se vor îmbarca alți 10 membri ai echipei medicale, care este însoţită de un ofiţer de legătură din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Personalul medical din România, selectat pe bază de voluntariat, va acţiona la Milano, timp de 14 zile, sub egida Mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene, în sprijinul sistemului medical italian, în contextul măsurilor de combatere a epidemiei COVID-19.

×