x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator O femeie de 105 ani, mesaj după a doua doză a vaccinului: Este singura soluție să scăpăm

O femeie de 105 ani, mesaj după a doua doză a vaccinului: Este singura soluție să scăpăm

28 Mar 2021   •   13:00
O femeie de 105 ani, mesaj după a doua doză a vaccinului: Este singura soluție să scăpăm
Sursa foto: FOTO: RoVaccinare

O femeie în vârstă de 105 ani a făcut a doua doză a vaccinului anti-COVID la un centru de vaccinare din București. Ea le-a spus celor prezenți că singura soluție la criza medicală este vaccinul.

Zoea Baltag, în vârstă de 105 ani, a primit duminică, la Centrul de vaccinare de la Palatul Național al Copiilor, a doua doză de vaccin Pfizer împotriva COVID-19.

Ea a fost însoțită de nepoată și strănepot, iar la final a declarat că nu a avut reacții adverse: „Nu, n-am avut nimic. Nici n-am simțit că am făcut vaccinul”, le-a spus femeia celor prezenți.

Ea a mai spus că vaccinul reprezintă singura soluție a crizei sanitare.

„M-a convins nepoata mea, care e medic, că singura soluție să scăpăm e vaccinul”, a precizat femeia.

La final, ea a primit o distincție și un buchet de flori din partea Primăriei Sectorului 4 „pentru curajul de a înfrunta pandemia SARS-CoV-2 prin vaccinare, oferind astfel un exemplu tinerelor generații”.

×
Subiecte în articol: Zoea Baltag