Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Până azi, faza cu mamele foarte tinere mi-a fost completamente străină. Tot ce-am văzut, am văzut în reportajele de la teve, iar de realitate m-am lovit, ca să zic aşa, abia azi, în sfânta zi de marţi, 29 iulie, de sfântul cuvios Marius Tucă (la mulţi ani, sănătate, toate cele bune, Doamne ajută!). Stau la o masă, mai retrasă şi aştept să se împlinească ceasul să-mi iau plodul de la locul de joacă. Între timp, o fată, O FATĂ FOARTE MICĂ de vârstă, se tot fâţâie printre mese, căutându-şi un loc care să-i placă. O alege pe cea din faţa mea. Are gesturi foarte sigure, ştie clar ce vrea, o voce fermă şi un băieţel foarte frumos, cu beretă de marinar. Zic “ia uite ce soră dedicată, bravo ei”.
Îl lasă pe băiat la masă şi-i spune să nu se mişte de acolo. Pleacă să ia mâncare. Băiatul e uimitor de frumos, nu-mi iau ochii de la el. Are nişte ochi mari, albaştri, părul blond, trăsături riguros trasate, iar bereta aia face toţi banii. E absolut bestial! Fata se depărtează de masă, iar el n-o scapă din ochi. Simt că, pentru el, lumea e formată din doi oameni: el şi ea, atât şi nici nu-i trebuie mai mult. Ce să plece? Nici gând să plece pe undeva. O urmăreşte ca un căţeluş şi n-o slăbeşte o secundă. Fata revine cu mâncarea, el se uită puţin la mâncare şi apoi iar doar la ea. Încep să mă gândesc că poate ăştia doi nu sunt fraţi, ăsta micu’, după cum se poartă, s-ar putea să-i fie chiar copil. Dar mă uit la fată şi nu-mi vine să cred că trupşorul ăsta plăpând , slabă moartă, cu părul galben şi cu ochi albaştri, a putut să hrănească un ditamai copiloiul. Nu se poate să-i fie copil, sigur îi e frate.
Totul se simplifică atunci când îl aud spunându-i “mami” celei despre care credeam că-i e soră. Nu ştiu dacă fata asta are cinşpe ani, nu cred că are. Dac-ar fi s-o desenez, aş desena o linie şi gata, ea ar fi. Oare cu ce se ocupă? S-o mai duce la şcoală? Şi, dacă se duce la şcoală şi i se îmbolnăveşte copilul, cum motivează absenţa? “Mă scuzaţi, ieri n-am putut să vin că mi s-a îmbolnăvit copilul”. Sau “Nu mi-am făcut temele, c-am făcut mâncare pentru toată săptămâna, ştiţi, e mai ieftin aşa”. Şi, de aici, o discuţie între ea şi profesoară pe tema cum să întocmim un meniu mai ieftin dar să fie şi gustos pentru toată săptămâna.
Cred că, pentru ea însăşi, părinţii ei încasează alocaţie. Ce fac cu ea? I-o dau ei ca să-i folosească la copil? Vă daţi seama câtă bunăstare: alocaţia ei plus alocaţia copilului ei. Câtă decadenţă!
Toate astea sunt prostii pe care mi le fac eu în cap, dar, pentru ea, un mare bravo că nu şi-a abandonat copilul în maternitate! Sau la gunoi. Sau pe bancă, în parc.
Vedeţi? Asta înseamnă să-ţi trăieşti viaţa având curaj!
Citește pe Antena3.ro
