x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator O notă la bacalaureat de 1,5 era de fapt 9,05. Vezi ce s-a întâmplat

O notă la bacalaureat de 1,5 era de fapt 9,05. Vezi ce s-a întâmplat

10 Iul 2015   •   16:42
O notă la bacalaureat de 1,5 era de fapt 9,05. Vezi ce s-a întâmplat
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Un elev de la Liceul Voievodul Mircea din Târgovişte care avusese nota 1,5 la examenul de bacalaureat a obţinut nota 9,05 în urma contestaţiei, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Dâmboviţa afirmând că este vorba, cel mai probabil, de o greşeală de transcriere a notei în borderou.

''Am sunat la Gorj, unde au fost evaluate notele să întrebăm ce s-a întâmplat. Se pare că este o greşeală de transcriere de pe un borderou, la acest moment se analizează cazul elevului care de la nota 1,5 a obţinut 9,05. În total, la nivelul judeţului au fost 735 de contestaţii'', a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IŞJ Dâmboviţa, Mihaela Anton.

În urma contestaţiilor, procentul de promovabilitate la bacalaureat a crescut, în Dâmboviţa, cu 0,45%, de la 61,20% la 61,74%.

În urma contestaţiilor, în Dâmboviţa s-a mai obţinut o notă de 10, tot un elev de la Colegiul Naţional Constantin Carabella Târgovişte. Alţi doi elevi ai acestui colegiu au obţinut note de 10 la acest examen.

Tot în urma contestaţiilor, liceul cu cel mai slab rezultat, Liceul Auto Târgovişte, are o medie mai mare de promovabilitate, care a urcat de la 8,77% la 10,34%.

×
Subiecte în articol: nota bacalaureat gresita