x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator VIDEO - GALERIE FOTO O româncă din Spania, ucisă în stil mafiot. A murit în braţele surorii sale

VIDEO - GALERIE FOTO O româncă din Spania, ucisă în stil mafiot. A murit în braţele surorii sale

22 Noi 2018   •   11:37
VIDEO - GALERIE FOTO O româncă din Spania, ucisă în stil mafiot. A murit în braţele surorii sale

Scene şocante în oraşul Zaragoza, din nordul Spaniei. O româncă de 29 de ani, de origine din Sibiu, a fost asasinată în stil mafiot chiar în faţa casei în care locuia, de la marginea oraşului spaniol.

Femeia a fost împuşcată de două persoane care, potrivit poliţiştilor, păreau să o aştepte să ajungă acasă. Cei doi criminali au dispărut imediat după ce au tras focurile de armă cu o maşină de culoare roşie, în timp ce tânăra Maria M. îşi dădea ultima suflare chiar în braţele surorii sale.

Suspecţii, posibil traficanţi

Poliţia spaniolă este de părere că suspecţii în acest caz de crimă sunt implicaţi în traficul de droguri şi nu este exclus ca asasinatul să facă parte dintr-o reglare de conturi între grupările mafiote locale. Crima a avut loc miercuri seară, însă cei doi nu au fost găsiţi până joi dimineaţă, potrivit presei locale.  

Victima avea un partener spaniol şi trăia într-o căsuţă împreună cu tatăl ei şi o soră, pe o stradă aflată în proces de urbanizare, într-un cartier cu străzi neasfaltate şi fără curent electric.

Vecinii sunt îngroziţi

"Am auzit două focuri de armă", a declarat o vecină pentru presa locală. "Ne este foarte frică", a adăugat femeia de origine spaniolă, vizibil afectată de tragedia care a avut loc la câţiva paşi de casa ei. "Maria era o fată obişnuită, avea un prieten spaniol, şi îşi vedea de treaba ei", mai spune vecina.

Poliţia a organizat raiduri în cartierele de la marginea Zaragozei şi a efectuat controale rutiere pe principalele drumuri, dar încă fără rezultate.

Locuitorii din zonă cred că autorii crimei odioase ar fi doi spanioli implicaţi recent în traficul cu droguri. Unul dintre ei ar fi fost arestat acum doi ani pentru că în casa sa cultiva marijuana. Tot vecinii susţin că Maria, românca ucisă, ar fi fost cândva prietena unuia dintre atacatori.

 

×
Subiecte în articol: romanca Spania crimă în stil mafiot