O unitate mobilă de terapie intensivă va sosi la Piatra Neamț pentru a acoperi necesarul de paturi ATI la Spitalul Județean de Urgenţă.
Un salon cu două paturi pentru ATI a fost amenajat în UPU, la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, pentru a se putea asigura în continuare terapia intensivă. De asemenea, un alt salon se amenajează la etajul 3 și se caută soluții rapide pentru gestionarea situației.
Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență au transmis, duminică dimineața, că în secția ATI și-au pierdut viața șapte bărbați și trei femei cu vârsta cuprinsă între 67 și 86 de ani.
Ceilalți șase pacienți, care se aflau în salonul alăturat celui care a fost afectat în totalitate de incendiu, au fost transferați sâmbătă noapte către Spitalul modular din Lețcani.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț a luat măsuri pentru a asigura o continuitate a activității de salvare a vieților pacienților care necesită ventilație mecanică.
„În cadrul UPU a fost amenajat un salon cu două paturi pentru ATI. În același timp, s-au început demersurile pentru amenajarea, la etajul 3 al unității sanitare, a unui salon pentru ATI. În cursul nopții, conducerea Spitalului a realizat o listă cu necesarul de materiale și echipamente, urmând ca aceasta să ajungă la Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției Neamț, astfel încât să fie găsite soluții rapide și bune pentru ca pacienții în stare critică să primească îngrijirile de care au nevoie în unitatea medicală județeană”, au transmis reprezentanții Spitalului din Piatra Neamț.
Zece persoane au decedat în urma incendiului izbucnit, sâmbătă seara, în Secţia Anestezie Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ.
Președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat, vineri, că i-a telefonat președintelui Rusiei, Vladimir Putin, pentru a-i solicita „eliberarea imediată” a lui Aleksei Navalnîi, notează Reuters....
Toți pasagerii care intenționează să călătorească spre Amsterdam au nevoie de un test antigen negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 4 ore înainte de îmbarcare, conform ultimelor decizii emise de autoritățile...
Fostul premier Mihai Tudose critică Guvernul Cîțu pentru pregătirea Planului Național de Redresare și reziliență și afirmă că este „sinucidere asistată și anunțată”: „Dacă PNRR nu e gata până în ...
A fost emisă o nouă alertă pentru cinci tipuri de măști neconforme, în total fiind 152 de tipuri de măşti care nu oferă protecția necesară, avertizează InfoCons.
„Alertă! Urgență! Atenție! Am ajuns...
Trei județe se află în continuare în „zona roșie” cu peste 3 cazuri la mia de locuitori, respectiv Cluj (3,13), Ilfov (3,07) și Timiș (3,75), informează Grupul de Comunicare Strategică. Totuși, rata de...
Mihalache, fost consilier prezidențial și ambasador în Marea Britanie, a fost acreditat în calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Cipru, cu reședința la Nicosia,...
Angajații care lucrează de la distanță reprezintă aproape două treimi, respectiv 60%, din forța de muncă existentă la nivel global. Totuși, mai puțin de jumătate dintre companii au politici de lucru remote, p...
În România s-au înregistrat 2.699 de cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore și 74 de decese. De joi până vineri au fost realizate 23.712 teste RT-PCR și 5.899 de teste rapide antigenice.
În ultimele 24...
Trei cazuri de pestă porcină au fost confirmate la mistreții de pe două donduri de vânătoare care aparțin Direcției Silvice Vaslui.
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Vaslui, au fost confirmate două...
Ungaria a semnat un contract pentru cumpărarea unei cantități mari din vaccinul rusesc Sputnik V. Această țară este astfel prima din UE care achiziționează tratamentul, după cum a...
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat, vineri, că s-a vaccinat, dar după mama sa: „Nu aș fi putut niciodată să mă vaccinez înaintea ei, unul dintre numeroșii bolnavi cronici din România”. El a...
Grupul german Siemens AG raportează rezultate trimestriale preliminare îmbucurătoare, mai ales datorită performanțelor înregistrate în domeniul tehnologiei informației, scrie Reuters.
În primul trimestru,...
Ministerul Sănătății a făcut vineri precizări în ceea ce privește vaccinarea împotriva Covid a persoanelor care se află sub tratament anticoagulant sau antiagregant.
Potrivit unui comunicat al MS,...
Regatul Unit refuză să acorde statut diplomatic deplin ambasadorului Uniunii Europene la Londra, Joao Vale de Almeida (foto), şi echipei acestuia, a anunțat BBC. Ministerul de Externe de la Londra nu acceptă să...
Temperaturile ridicate pentru această perioadă vor duce la topirea gheții de pe cursurile râurilor, ceea c e va duce la creșterea debitelor, transmite Administraţia Naţională ''Apele...