x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Oameni răniţi, străzi inundate, copaci rupţi de vânt şi maşini avariate. Furtuna de ieri a făcut ravagii în ţară (VIDEO)

Oameni răniţi, străzi inundate, copaci rupţi de vânt şi maşini avariate. Furtuna de ieri a făcut ravagii în ţară (VIDEO)

24 Mai 2013   •   09:27
Oameni răniţi, străzi inundate, copaci rupţi de vânt şi maşini avariate. Furtuna de ieri a făcut ravagii în ţară (VIDEO)

Furtuna a făcut ravagii şi în ţară, nu numai în Capitală. Mai multe case au fost distruse şi zeci de copaci au fost rupţi de vântul puternic. În Drobeta Turnu Severin, canalizările dintr-un cartier nu au făcut faţă ploilor şi mai multe gospodării au fost inundate.

"Toată apa care vine pe versanţii ăstia de sus, de aici, o ia pe strada asta. După ce că face numai gropi, intră şi prin curţile oamenilor", a spus un localnic.

Furtuna a făcut ravagii şi în judeţul Argeş. Un stâlp de electricitate dintr-o comună s-a rupt, iar firele au căzut peste o casă. În curtea unei şcoli din Piteşti, un copac a fost scos din rădăcini.

În urma unei furtuni de 30 de minute, mai multe străzi din Târgovişte s-au transformat în râuri. Ieşirea din oraş către Câmpulung, pe DN 72 A, a fost blocată din cauza apei care s-a strâns în pasaj. Traficul a fost deviat pe o rută ocolitoare. În oraşul Moreni, o maşină a fost avariată de un copac care s-a prăbuşit peste ea.

Zeci de copaci au fost rupţi de furtună şi la Brăila. Circulaţia tramvaielor a fost blocată după un stâlp care susţinea cablurile de alimentare a fost rupt de un copac scos de vânt din rădăcini.

Câţiva copaci au fost doborâţi de rafalele de vânt şi la Buzău. Mai multe străzi din oraş au fost inudate.

În Giugiu, mai multe drumuri au fost blocate de copacii rupţi de vijelie.

"Un număr de patru copaci au căzut pe artere importante din municipiul Giurgiu, pentru ridicarea acestora şi deblocarea circulaţiei fiind necesară intervenţia echipelor Serviciului Voluntar de Urgenţă Giurgiu, a declarat vineri, pentru Agerpres, şeful Serviciului Voluntar de Urgenţă al municipiului Giurgiu, Lazăr Ciobanu.

"Au fost opt apeluri la 112 care au anunţat zece situaţii de copaci rupţi, căzuţi pe carosabil şi au fost ridicaţi patru copaci căzuţi pe carosabil în municipiul Giurgiu, pe drumul dintre Hodivoaia şi Vieru au fost alţi patru copaci căzuţi, pentru degajarea circulaţiei fiind necesară intervenţia cu un buldozer, au mai fost copaci rupţi pe drumul spre Ghimpaţi, la Putineiu şi Gogoşari, iar aseară la orele 23:00 mai erau nouă localităţi fără energie electrică" a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, Mădălina Boţoroagă.

Ea spune că pentru deblocarea drumurilor din judeţ unde au căzut copaci au intervenit atât echipajele ISU Giurgiu, cât şi cele ale serviciilor voluntare de urgenţă, acţiunile de degajare a arterelor de circulaţie durând mai multe ore.

IPJ Giurgiu a informat că nu au fost semnalate situaţii de persoane lovite sau maşini avariate în urma vijeliei de joi seară.

Vijelia însoţită de grindină în câteva localităţi, vântul la rafală atingând viteza de 60 de kilometri la oră, a lăsat joi seară 23 de localităţi ale judeţului fără energie electrică.







×