x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Oamenii inundaţiilor

Oamenii inundaţiilor

de Petrişor Munteanu    |    02 Iul 2010   •   00:00

România este lovită din nou de furia apelor. În urmă cu 5 ani, primul val de inundaţii lovea şi judeţul Galaţi. Atunci autorităţile au încercat să se descurce cu ce aveau în dotare, dar mai apoi s-a pus problema dotării corespunzătoare a Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă. Şi atunci, dar şi acum, oamenii care acţionează la inundaţiile din Galaţi au rămas aceiaşi. Unii au schimbat doar partidele

2005 - Galaţi
Localitatea Cosmeşti este inundată de apele înfuriate ale Siretului. Casele din zona Cosmeşti Vale au fost inundate până la streaşină. Sute de localnici s-au refugiat pe stadionul din localitate unde mai apoi s-a organizat o tabără pentru sinistraţi. Premierul Tăriceanu era huiduit de localnicii din Cosmeşti pentru că a venit în costum şi pantofi să vadă ce a rămas în urma furiei apelor.

La acea vreme prefect al judeţului Galaţi, reprezentant al Guvernului Tăriceanu era Mihai Capră. Pe atunci postul de ministru de Interne era ocupat de Vasile Blaga. Timp de câteva luni, prefectul Mihai Capră a putut fi văzut în teren alături de "triada" Zaharia - Bădărău - Bocănială - şeful Pompierilor, cel al poliţiştilor de frontieră şi cel al poliţiştilor din cadrul IPJ Galaţi.

Printre personalităţile locale care s-au evidenţiat atunci s-au numărat şi cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţului Galaţi, Victor Paul Dobre şi Mircea Toader. În timpul unei vizite în satul Torceşti, unde s-a înregistrat singurul mort în urma inundaţiilor, vicepreşedintele CJ de atunci, Mircea Toader, se afla lângă ministrul Muncii, Gheorghe Barbu, când soţia celui decedat a spus că nu a primit banii pentru ajutorul de deces. Mircea Toader i-a oferit femeii 3 milioane de lei pe care ulterior şi i-a recuperat din ajutorul de înmormântare trimis de Ministerul Muncii.mInundaţiile de atunci au lovit mai multe localităţi printre care şi municipiile Tecuci şi Galaţi, satul Umbrăreşti, comunele Tudor Vladimirescu, Piscu, Independenţa, Braniştea.

2010 - Galaţi
Inundaţiile şi-au făcut simţite prezenţa în localitatea Şendreni, unde digul ridicat de localnici şi autorităţi este aproape de a fi depăşit de apele Siretului. Fostul prefect liberal Mihai Capră este acum secretar de stat în Guvernul Boc. Tot sub ministeriatul lui Vasile Blaga, actualul secretar de stat se ocupă tocmai de situaţiile de urgenţă. Şefii pompierilor şi poliţiştilor, Viorel Zaharia şi Tache Bocănială, au fost pensionaţi în cursul acestui an. Victor Paul Dobre a devenit la scurt timp după inundaţii secretar de stat în MAI, gestionând situaţiile de urgenţă. Acum este deputat PNL şi a fost ales într-un colegiu rural din nordul judeţului. Mircea Toader a ajuns şi el secretar de stat în MAI, iar acum este liderul deputaţilor PD-L din Camera inferioară a Parlamentului. Premierul Emil Boc a fost huiduit de câţiva pensionari chiar înainte de a intra în prefectură, la şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, pentru că a decis majorarea TVA la 24%.

Nicio schimbare
Şi în urmă cu 5 ani, şi acum apele au făcut prăpăd în toată ţara. Autorităţile nu au putut preîntâmpina dezastrul şi nici nu au putut preveni decesul unor oameni. La Galaţi, cartierul Valea Oraşului a fost inundat din nou. Şantierul Naval a fost şi el acoperit de ape. În 2005 se discuta de renaturarea terenurilor de peste Dunăre, de pe teritoriul judeţului Tulcea, prin spargerea unui dig şi inundarea unor zone întinse care au aparţinut cândva luncii Dunării. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar inundarea municipiului Galaţi s-a repetat.

Tot la inundaţiile din 2005 pelerinajul miniştrilor şi al preşedintelui Băsescu prin zonele afectate nu se mai oprea. Acum, după 5 ani, într-o situaţie similară, prima descindere ministerială a avut loc spre finalul unei săptămâni pline de evenimente. Lecţia de la inundaţiile din anii trecuţi se pare că nu a fost învăţată.

×
Subiecte în articol: observator