Cea a de-a V-a ediţie a Târgului Veşminte, Icoane, Cărţi şi Obiecte Bisericeşti (TOB), desfăşurat la Romexpo între 11-13 iunie, a fost un real succes. Au venit producători de obiecte bisericeşti din şapte ţări - Austria, Italia, Germania, Grecia, Bielorusia, Ucraina şi România - au putut să etaleze şi să-şi vândă produsele foarte variate din întreaga artă şi sferă bisericească.
Încă din prima zi a târgului, pe o vreme toridă, vizitatorii au mers la întâlnirea cu făurarii de obiecte destinate înfrumuseţării lăcaşelor de cult, a strălucirii slujbelor ortodoxe şi pentru buna desfăşurare a tuturor activităţilor de cult. În cele trei zile de târg au putut fi admirate şi achiziţionate la preţuri mai mici decât în alte condiţii: veşminte preoţeşti, candele, candelabre, potire, icoane, clopote, cărţi de cult şi de factură religioasă, dar şi catapetesme, scaune arhiereşti, maşini de brodat cu soft bizantin - cu programare electronică pentru realizarea unor modele de broderie pe stofele dorite.Au fost prezenţi şi editorii de reviste şi carte creştină, cărţile au putut fi cumpărate începând chiar şi cu 3 lei bucata. La standurile producătorilor de odoare înmiresmate s-a găsit din belşug smirnă, tămâie, mir, dar şi ustensilele necesare folosirii lor.
VARIETATE. Preoţii şi-au putut cumpăra cele necesare parohiilor lor, călugării economi ai mănăstirilor s-au putut aproviziona şi ei la preţuri mai mici, iar credincioşii au avut parte de un regal de obiecte frumoase care pun omul în legătură cu viaţa liturgică. Am remarcat faimoasele clopote de la fabrica Grassmayr din Innsbruck, Austria, dar şi de la Perner-Passau, Germania, am admirat frumoasele mozaicuri şi icoane realizate în tehnici speciale şi vitraliile deosebite ale firmei ARTGEORGIES, precum şi diversitatea obiectelor ieşite din mâinile meşterilor de la Atelierele Patriarhiei Române.
Grecii şi ruşii au adus icoane şi obiecte de cult lucrate în metale, veşminte şi broderii bisericeşti au fost aduse din Bielorusia, iar icoane şi culioane specifice din mănăstirile din Ucraina. O noutate a fost aducerea faimoaselor vinuri liturgice din Santorini, acompaniate de vinurile noastre de Recaş. Suvenirurile accesoriile bisericeşti nu au lipsit nici ele.