x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator OBSERVATOR - Stirile zilei 10 mai 2004

OBSERVATOR - Stirile zilei 10 mai 2004

10 Mai 2004   •   00:00

Impuscaturi in padure

Un padurar din cadrul Ocolului Silvic Dumitresti este cercetat in stare de libertate pentru tentativa de omor dupa ce a tras asupra unor hoti de material lemnos. George Costache (37 de ani), impreuna cu doi colegi, a surprins la furat de lemne un grup de cinci persoane, cunoscute ca hoti de lemne. Dupa ce a somat si a tras doua focuri in aer, una dintre carute s-a oprit, iar cealalta a pornit in directia padurarilor. Atunci lucratorul silvic a tras asupra atelajului. Alicele au ranit grav un copil si animalele de tractiune. Anchetatorii au stabilit ca doi dintre padurari consumasera bauturi alcoolice. (Eduard Pascu)

Organizatiile minoritatilor, respinse

Biroul Electoral Central (BEC) nu a acceptat, pentru alegerile locale de la 6 iunie, nici o lista depusa de organizatiile minoritatilor nationale, altele decat cele reprezentate in Parlament. Potrivit legii, pentru a participa la alegeri, organizatiile minoritatilor nationale cu reprezentare in Parlament pot depune candidaturi in aceleasi conditii ca si partidele politice. Celelalte organizatii trebuie insa sa prezinte la Biroul Electoral Central o lista de membri. Numarul membrilor nu poate fi mai mic de 15% din numarul total al cetatenilor care la ultimul recensamant s-au declarat ca apartinand minoritatii respective. (Rompres)

Prizonieri abuzati la cererea serviciilor secrete

Un raport secret dezvaluie ca serviciile de informatii militare americane au cerut politiei militare sa „modifice procedurile" pentru a-i face pe detinutii de la Abu Ghraib mai cooperanti la interogatorii, informeaza AFP. Abuzurile la care au fost supusi irakienii faceau parte dintr-un sistem sofisticat, destinat sa le slabeasca rezistenta la interogatorii si care includea umilinte cu caracter sexual. Dupa cum mai reiese din document, membrii politiei militare care pazeau inchisoarea nu aveau cunostinta de prevederile Conventiei de la Geneva referitoare la tratamentul prizonierilor de razboi. (Irina Cristea)

24 de candidati la Bucuresti

Postul de primar general al Capitalei va fi disputat, la alegerile din 6 iunie, de 24 de persoane, care si-au depus candidatura la Biroul Electoral Municipal (BEM) pana la expirarea termenului legal. Astfel, 36 de partide si independenti au solicitat BEM inscrierea candidaturilor pentru postul de primar general ori de consilieri municipali, unele dintre cereri fiind insa respinse. Presedintele BEM, judecatorul Elena Roventa, a declarat ca listele cu candidaturi pentru functia de primar general au fost inchise, in timp ce lista pentru candidatii pentru un post in consiliul general mai era ieri deschisa, existand mai multe formatiuni politice care trebuie sa-si completeze dosarul.
×
Subiecte în articol: observator