Collin Powell ii lauda pe romani romani
Senatorul PSD Simona Marinescu, aflata in Irak, s-a intalnit ieri cu secretarul american de stat, Collin Powell. Simona Marinescu ne-a declarat ca i-a transmis secretarului de stat al SUA mesajul oficial al Romaniei de asigurare a tuturor membrilor coalitiei ca tara noastra isi continua angajamentele de a participa la democratizarea Irakului si de a lupta impotriva terorismului. Powell a spus ca este convins ca tara noastra joaca si va juca rolul unui partener loial. Apoi, a luat mana locotenent-colonelului Cornel Dima si a dus-o in dreptul inimii sale, adaugand ca ne multumeste. "Pot sa va spun ca acum, cand unele state participante fac declaratii indoielnice privind viitorul, Romania reprezinta un pilon de sprijin care se bucura de mult respect aici, in Irak", a spus Simona Marinescu. Senatorul PSD Simona Marinescu lucreaza pentru Autoritatea Provizorie a Coalitiei din Irak. (Carmen Plesa)
Activitatea primariei, blocata
Directia Generala a Finantelor Publice Giurgiu a blocat conturilor municipalitatii pe motiv ca primaria nu si-a achitat anumite obligatii financiare pentru suportarea subventiei la energia termica. Decizia a fost atacata in instanta si, in prima faza, primaria a avut castig de cauza, dar conturile au ramas in continuare blocate. Ca urmare, scolile din Giurgiu au ramas fara fonduri si angajatii din sectorul administratiei publice risca sa nu-si mai primeasca salariile. "In aceasta dispozitie este vorba despre interesul politic, de clientelism si nicidecum de incalcarea legislatiei; la mijloc sta doar faptul ca eu sunt membru al PNL",sustine primarul Lucian Iliescu.(Vasile Arcanu)