x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Oina din bătrâni studiată de istorici

Oina din bătrâni studiată de istorici

de Carmen Anghel    |    01 Noi 2012   •   20:37
Oina din bătrâni studiată de istorici

Oina, sportul naţional al românilor. L-am cam uitat. Istoricii s-au apucat să-l reconstituie, să-l restituie. În cadrul proiectului  "Oina la Întorsura Buzăului”, specialiştii de la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, din oraşul Sfântu Gheorghe, au plecat pe teren în căutarea celor care încă mai ştiu să joace oina.

Duminică 21 octombrie 2012, "locul satului” din comuna Barcani, judeţul Covasna, a fost locul de întâlnire a peste 50 de localnici cu vârste cuprinse între 3 şi 60 de ani, care au participat pe parcursul mai multor ore la un  joc tradiţional de oină. Dan Buzea, managerul proiecutlui, ne povesteşte despre ziua magică.

"Ajunşi în «locul satului», cei mai experimentaţi jucători din zonă au stabilit regulile jocului – după cum şi-au adus aminte de ele din trecut, apoi, în funcţie de numărul şi vârsta participanţilor- dimensiunile terenului de joc, circa 50 de metri lungime şi 30 de metri lăţime, zona de bătaie (unde se loveşte mingea de oină cu bastonul), zona de fund (sau locul de scăpare- cum se numeşte în oina competiţională), precum şi culoarele de dus şi de întors ale jucătorilor echipei care a stat la bătaie.” S-au format, apoi, două echipe.

"Aşa cum spune tradiţia, pentru alegerea echipei care începe jocul (echipa care stă la bătaie), s-a procedat la aruncarea bâtei de joc de către un căpitan de echipă celuilalt căpitan. Bâta de oină trebuia prinsă cu o singură mână. A urmat apoi suprapunerea mâinilor căpitanilor pe baston, până la capătul acestuia. Căpitanul care a ajuns la capătul bastonului trebuia să ţină bâta în mână din acel punct şi să nu o scape în timp ce căpitanul echipei adverse o lovea cu o altă bâtă. Procedeul s-a repetat de trei ori, echipa al cărei căpitan a ţinut cel mai bine bastonul, fiind desemnată câştigătoare şi având dreptul să stea la bătaie şi să înceapă jocul.

Fiecare echipă a încercat să stea cât mai mult timp în zona de bătaie. Odată lovită mingea de oină şi lansată la mare distanţă, jucătorii echipei de bătaie parcurgeau în viteză culoarele de dus şi de întors. Jucătorii de pe aceste culoare se fereau să nu fie atinşi de mingea  recuperată din teren şi aruncată spre ei de echipa adversă. Dacă se întâmpla ca unul din jucători să fie atins de mingea de oină, echipele făceau schimb de zone, trecând din teren în zona de bătaie şi viceversa.”, completează cercetătorul.

Câştigătoare a fost desemnată echipa care a lovit de cele mai multe ori mingea de oină în zona de bătaie şi ai cărei jucători au trecut neatinşi de minge, prin culoarele de dus şi de întors.

"Jocul demonstrativ de hoină, aşa cum este numit în zona comunei Barcani, s-a bucurat de participarea atât a localnicilor în vârstă de 30-50 de ani, care jucau des în copilărie şi tinereţe acest joc în locul satului, cât şi a tinerilor bărcăneni cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani, care au participat pentru prima oară la o asemenea competiţie.

Pe această cale dorim să mulţumim tuturor celor care au participat la jocul de hoină organizat la Barcani, precum şi Preşedintelui Federaţiei Române de Oină Nicolae Dobre pentru susţinerea proiectului "Oina la Întorsura Buzăului” şi interesul de a-l dezvolta pe viitor în zona Depresiunii Întorsura Buzăului.” încheie Dan Buzea.

Evenimentul s-a realizat la iniţiativa Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, care a avut şi sprijinul unor parteneri (Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Covasna şi Administraţia Fondului Cultural Naţional şi alţii) pentru ca să fie posibilă cercetarea.

×
Subiecte în articol: oina