x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Acordul ONU privind transportul cerealelor prin Marea Neagră: a reînceput inspecția navelor

Acordul ONU privind transportul cerealelor prin Marea Neagră: a reînceput inspecția navelor

de Redacția Jurnalul    |    19 Apr 2023   •   22:15
Acordul ONU privind transportul cerealelor prin Marea Neagră: a reînceput inspecția navelor

Inspecția navelor care exportă cereale din Ucraina prin Marea Neagră în cadrul acordului ONU a fost reluată, a anunțat vicepremierul ucrainean Oleksandr Kubrakov, potrivit Sky News.

Demnitarul ucrainean a scris un mesaj pe Facebook anunțând că „inspecțiile navelor sunt reluate, în ciuda încercărilor Federației Ruse de a perturba acordul".

Termenul limită pentru extinderea acordului dintre Moscova și Kiev este 18 mai.

La începutul acestei săptămâni, Ucraina a avertizat că inițiativa este în pericol după ce Rusia a blocat inspecțiile navelor. Acordul mediat de ONU și Turcia prevede că toate navele care vin din Ucraina sau se îndreaptă către porturile ucrainene să fie inspectate în apele turcești.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: onu cereale acord