x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ONU: Două treimi dintre refugiații ucraineni nu vor să se întoarcă prea curând în Ucraina

ONU: Două treimi dintre refugiații ucraineni nu vor să se întoarcă prea curând în Ucraina

13 Iul 2022   •   22:05
ONU: Două treimi dintre refugiații ucraineni nu vor să se întoarcă prea curând în Ucraina
Sursa foto: Hepta

Două treimi dintre refugiații ucraineni nu vor să se întoarcă în Ucraina până când țara nu va fi din nou sigură, anunță ONU, potrivit Reuters.

Se estimează că aproximativ două treimi dintre refugiații din Ucraina vor rămâne în țările gazdă până când ostilitățile se vor termina și situația de securitate se va îmbunătăți, potrivit unui sondaj realizat de agenția ONU pentru refugiați UNHCR.

Majoritatea refugiaților din Ucraina, în principal femei și copii, speră să se întoarcă acasă în cele din urmă, potrivit sondajului realizat în rândul a aproximativ 4.900 de persoane din Ucraina care trăiesc în prezent în Republica Cehă, Ungaria, Moldova, Polonia, România și Slovacia. Sondajul a fost realizat între jumătatea lunii mai și jumătatea lunii iunie.

UNHCR spune că mai mult de 5,6 milioane de refugiați sunt înregistrați în prezent în Europa. Potrivit statisticilor, aproape 8,8 milioane de persoane au ieșit din Ucraina și aproape 3,3 milioane au revenit în țară de la începutul războiului, pe 24 februarie.

„Ei sunt nerăbdători să se reunească cu prietenii și familia și sunt îngrijorați pentru cei care au rămas în urmă. Cei mai mulți vor să aștepte până când ostilitățile se vor fi liniștit", se arată în raportul publicat miercuri.

Dintre cei care doresc să se întoarcă, 40% plănuiesc să facă acest lucru în următoarea lună, a precizat UNHCR. Cei mai mulți sunt din capitala Kiev și din zonele din vest.

(sursa: Mediafax)

×