x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator „Operaţiunea creanga”, după fenomenul copacilor de sticlă

„Operaţiunea creanga”, după fenomenul copacilor de sticlă

de Mihaela Bîrzilă    |    04 Feb 2019   •   08:45
„Operaţiunea creanga”, după fenomenul copacilor de sticlă

La o săptămână după dezastrul provocat de ploaia îngheţată în Bucureşti, tone de crengi rupte aşteaptă să fie ridicate de pe străduţe şi dintre blocuri. Fenomenul de o violenţă fără precedent de weekendul trecut a lăsat urme serioase în toată capitala. Angajaţii ADP nu au reuşit nici acum să adune mormanele de crengi căzute pentru că au fost trimişi să cureţe mai întâi crengile rupte care atârnă din copaci, punând în pericol pietonii şi maşinile. O adevărată operaţiune de toaletare contracronometru a fost demarată în Sectorul 2, unde au fost 1.500 de intervenţii de urgenţă în cele 3 zile, cât a durat ploaia îngheţată.


  
„Nu am avut foarte mulţi copaci căzuţi, crengile rupte au fost cele care au făcut cel mai mare deranj la noi în sector. Culmea e că au căzut mai degrabă copaci care fuseseră toaletaţi. Şi nu s-au rupt din cauza unei toaletări greşite, ci s-au frânt de la jumătate sau au fost smulşi din rădăcină. Specialiştii spun că greutatea lor a crescut de vreo 7 ori din cauza gheţii depuse”, explică directorul general al Administraţiei Domeniului Public Sector 2, Alin Drugău. "Peste 400 de muncitori au lucrat în aceste zile, în două schimburi. Acum, acţionăm la prevenţie, la toaletarea acestor copaci. N-am mai văzut niciodată un astfel de fenomen".  
  
Numai în Sectorul 2, au fost avariate 100 de maşini de crengile rupte de ploaia îngheţată. Proprietarii care au asigurare facultativă de tip CASCO îşi pot recupera paguba de la companiile de asigurări, în funcţie de prevederile conţinute de contractele semnate. Cei care nu au asigurare pot încerca să obţină despăgubiri în instanţă.  
  
Nu înseamnă că suntem buni de plată”

  "Este dreptul lor să se îndrepte împotriva oricui, asta nu înseamnă că suntem buni de plată. A fost o calamitate, nu s-a întâmplat din vina noastră. Instanţa va decide, de la caz la caz, şi se vor lua măsuri în consecinţă. Nu îmi amintesc să fi fost obligaţi să plătim despăgubiri până acum. Şi, chiar dacă ar exista o astfel de situaţie, ca ADP să fie obligată să plătească despăgubiri pentru avarierea unei maşini, din cauza unui copac prăbuşit, ne putem îndrepta împotriva firmelor cu care avem pe anumite segmente contracte pentru toaletare şi/sau defrişare şi nu şi-au făcut datoria", spune directorul Drugău.

 

În acest moment, aproape 3.000 de copaci aşteaptă să fie toaletaţi. "Nu este atât de simplu, pentru că, de multe ori, suntem nevoiţi să apelăm la cei de la Enel - să întrerupă curentul, la cei de la STB - să întrerupă transportul în zonele respective, sau la Poliţia Locală - să mute maşinile parcate care împiedică intervenţia", a explicat directorul ADP Sector 2.   

 

Cetăţenii se pot adresa Direcţiei de Mediu din primăria de care aparţin pentru a primi avizul de toaletare sau defrişare, ADP intervenind apoi în funcţie de priorităţi sau de gravitatea situaţiei

×