x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Oportunităţi pentru tinerii pictori

Oportunităţi pentru tinerii pictori

de Diana Scarlat    |    21 Apr 2012   •   21:00
Oportunităţi pentru tinerii pictori

Cand toata omenirea traieste "corporate", e greu pentru un tanar artist sa se adapteze in totalitate conditiilor concurentei. Locul pe piata de arta e greu de castigat de un tanar pictor, dar sunt si companii cu initiativa, care le sar in ajutor.

Un magazin de arta online a-nceput sa organizeze expozitii lunare in lobby-urile hotelurilor de lux din Bucuresti, dupa ce a inregistrat un mare succes pe Internet si cu ocazia catorva "iesiri in lume", printre care una la ambasada Romaniei de la Washington. AtelierMix.ro vinde artisti tineri, promovandu-le talentul chiar in spatiile in care omul-corporate contemporan isi desfasoara mai des activitatea, stfel incat arta sa nu mai treaca neobservata. Fondatorii spun ca valoarea unei opere contemporane se poate tripla, in scurt timp de la momentul achizitiei, in circa trei ani. "Am inceput cu sase artisti pe care i-am selectat initial. Cu fiecare am avut o intalnire, am vazut atelierele si lucrarile, inainte de a afisa lucrarile pe site. Suntem in business de doi ani. Am mers in prima faza pe cateva evenimente pentru a promova artistii tineri, proaspat lansati, pe care incercam sa-iajutam sa-si faca un nume si o cariera in acest domeniu. In aprilie vom merge la Milano, iar in septembrie, la Paris, la targuri de design, pentru ca vrem sa integram arta in design si sa facilitam aceasta tranzitie de la galerie catre casele oamenilor, in designul de interior", spune Floriana Ionescu, fondatorul AtelierMix.ro. Ea explica si faptul ca piata de arta din toate terile lumii este echilibrata, iar cotele sunt aproximativ uniforme, datorita globalizarii. Acest fenomen ii ajuta pe artistii tineri sa concureze "pe picior de egalitate" cu artistii din alte state, la aceleasi standarde si cu aceleasi preturi, intr-o economie de piata unde si arta este un produs vandabil, iar artistii se pot gandi serios la o cariera in acest domeniu, fara a fi obligati sa faca altceva pentru a supravietui "junglei corporatiste".

Prima expozitie pentru promovarea artistilor descoperiti de magazinul online a fost "Natura Urbana", a artistului plastic Daniel Tufis, cele 14 lucrari din expozitie punand in prim plan integrarea omului in natura orasului, prin contopirea arhitecturii urbane cu mediul inconjurator.

Magazinul virtual atrage atentia asupra importantei selectiei unei opere autentice, nu doar din prisma nivelului estetic, ci si referitor la valoarea adaugata a investitiei initiale a cumparatorului. Magazinul de arta online estimeaza ca, in 2012, va vinde peste 300 de lucrari ale tinerilor artisti din portofoliu, datorita evenimentelor de promovare de tipul expozitiilor, organizate atat in Romania, cat si in afara tarii.

×