x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Oprescu, despre demolarea Cathedral Plaza: Vom vedea dacă există riscuri pentru Catedrala Sf. Iosif

Oprescu, despre demolarea Cathedral Plaza: Vom vedea dacă există riscuri pentru Catedrala Sf. Iosif

de Mediafax    |    11 Oct 2013   •   18:26
Oprescu, despre demolarea Cathedral Plaza: Vom vedea dacă există riscuri pentru Catedrala Sf. Iosif

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, vineri, că, pentru demolarea imobilului Cathedral Plaza, a fost numită o comisie de expertiză care să se pronunţe cu privire la eventualele riscuri asupra Catedralei Sf. Iosif din imediata apropiere.

"Noi am facut formele admistrative. A fost numită o comisie de expertiză, mă bazez pe şcoala de construcţii. Aştept să văd care sunt riscurile de rezistenţă (pentru Catedrală -n.r.)", a declarat, Sorin Oprescu.

Potrivit primarului general, în trei săptămâni, membrii comisiei trebuie să emită un raport pe această temă.

Întrebat dacă s-ar putea renunţa la demolarea imobilului în eventualitatea că raportul va indica riscuri pentru lăcaşul de cult din imediata apropiere, Sorin Oprescu a spus: "În funcţie de concluziile colectivelor de specialişti, vom vedea atunci. Deocamdată sunt speculaţii sau supoziţii, mai bine spus supoziţii".

La sfârşitul lunii septembrie, Sorin Oprescu a declarat că, pentru a pune în practică hotărârea definitivă şi irevocabilă a instanţei, care prevede demolarea Cathedral Plaza, trebuie emisă o dispoziţie de primar, fiind necesară şi evaluarea cheltuielilor în acest scop.

"Ştim că există o hotărâre de definitivă şi irevocabilă a instanţei. Acolo trebuie emisă o decizie a primarului general de desfiinţare, după care, dacă dânşii, cei care au construit, nu vor desfiinţa, se va face o somaţie. Noi am lucrat la o evaluare a cât ne-ar costa (demolarea, în cazul în care o face municipalitatea - n. r.), care însă nu s-a terminat", a spus atunci Oprescu, răspunzând unei întrebări referitoare la demolarea efectivă a clădirii.

Întrebat cât vor costa lucrările de demolare, primarul general al Capitalei a subliniat că, deşi nu a fost finalizată evaluarea, ar fi vorba despre aproximativ 4 milioane de euro.

"Este vorba de patru milioane de euro, fac şi eu afirmaţia făcută de evaluator", a spus Oprescu, după ce precizase că procesul de evaluare nu este finalizat.

Potrivit primarului general, până în prezent, nu a fost primită nicio somaţie de emitere a dispoziţiei de desfiinţare de către primarul general.

"Eu, personal, nu am primit nicio somaţie de emitere a dispoziţiei primarului general", a spus edilul.

Întrebat despre cine va plăti efectiv lucrările de demolare a imobilului, primarul Capitalei a arătat că municipalitatea va recupera banii, însă, până atunci, este vorba despre punerea în aplicare a unei decizii a instanţei.

"Banii ăştia trebuie recuperaţi de undeva, că doar nu o să cheltui din banul public, însă, până atunci, eu am de dus la îndeplinire o hotărâre judecătorească", a explicat Oprescu.

Episcopii catolici din România, care se declară nemulţumiţi că primarul general Sorin Oprescu tergiversează, în opinia lor, luarea de măsuri pentru desfiinţarea Cathedral Plaza, i-au trimis edilului, în 17 septembrie, o scrisoare în care îi cereau acestuia să aplice decizia instanţei privind demolarea clădirii.

"Este surprinzător pentru noi faptul că, în totală opoziţie cu declaraţiile ferme de acum un an şi jumătate, conform cărora executivul Capitalei se obliga să pună imediat în aplicare orice hotărâre prin care i se va cere demolarea construcţiei, actuala sa conduită este de a nu materializa această hotărâre care este definitivă de mai bine de un an şi irevocabilă de peste şase luni de zile. Sperăm că nu va fi nevoie de pierderi de vieţi omeneşti şi (sau) de tragedii care să se producă din cauza blocului ilegal, pentru ca, în sfârşit, autorităţile publice să reacţioneze prompt şi Primăria Municipiului Bucureşti să pună în aplicare hotărârea judecătorească", se arăta într-un comunicat remis de Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti (ARCB).

Curtea de Apel Ploieşti a dispus, în 23 ianuarie, definitiv şi irevocabil demolarea turnului Cathedral Plaza şi readucerea terenului pe care a fost edificată această construcţie la destinaţia iniţială, aceea de parc.

Primarul general Sorin Oprescu declara în 25 ianuarie, referitor la decizia instanţei care obligă edilul Capitalei să emită decizia privind desfiinţarea construcţiei Cathedral Plaza, că aşteaptă să vadă "motivaţia" magistraţilor şi că va respecta legea.

Întrebat despre costurile unei eventuale operaţiuni de demolare a construcţiei, primarul general a spus şi atunci că municipalitatea va trebui să recupereze de undeva respectiva sumă, nefiind vorba despre o acţiune ieftină. 

×
Subiecte în articol: cathedral plaza Sorin Oprescu