x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Opt persoane prinse în flagrant cu canabis şi ecstasy, pe Litoral

Opt persoane prinse în flagrant cu canabis şi ecstasy, pe Litoral

27 Iul 2014   •   15:34
Opt persoane prinse în flagrant cu canabis şi ecstasy, pe Litoral

Poliţiştii de la combaterea criminalităţii organizate au prins în flagrant, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în staţiunile Mamaia şi Saturn, opt persoane care aveau asupra lor droguri de risc sau de mare risc, potrivit unui comunicat al IGPR remis AGERPRES.

Astfel, în staţiunea Saturn, poliţiştii au depistat un bărbat, de 22 de ani, din Bacău, care avea asupra sa două comprimate ecstasy iar în autoturismul său a fost găsită o pungă de plastic cu praf alb, ce urmează să fie supusă analizelor de specialitate.

În aceeaşi staţiune, un alt bărbat, de 30 de ani, a fost depistat de poliţişti având asupra sa o ţigară artizanală de tip joint.

De asemenea, în staţiunea Mamaia, poliţiştii au depistat un bărbat, de 28 de ani, din Bucureşti, şi o femeie, de 35 de ani, din Israel, care aveau asupra lor o ţigară de tip joint şi patru grame de canabis.

Doi bărbaţi, de 32 şi 20 de ani, din Popeşti Leordeni, judeţul Ilfov, au fost depistaţi în staţiunea Mamaia având asupra lor o ţigară confecţionată artizanal şi un pliculeţ cu aproximativ un gram de canabis.

Poliţiştii au mai prins în flagrant în staţiunea Mamaia un bărbat, de 27 de ani, din Bucureşti, care avea asupra sa patru comprimate ecstasy şi un gram de canabis şi un alt bărbat, de 22 de ani, din Bucureşti, care avea la el un comprimat ecstasy.
Cele opt persoane sunt cercetate penal în continuare sub coordonarea procurorilor DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa, pentru deţinere fără drept de droguri de risc şi de mare risc, în vederea consumului propriu.

×
Subiecte în articol: cannabis ecstasy razii politie litoral