Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a declarat că întreruperea programului de lucru de către angajaţii CFR este ilegală şi că va trimite la Poliţie şi Parchet dosarele tuturor participanţilor la grevă, urmând să dea în judecată sindicatele pentru recuperarea pierderilor.
"Orice fel de angajat din zona de mişcare, care întrerupe ilegal lucrul, comite o infracţiune. Avem o lege care trebuie respectată. Nu poate oricine să îşi bată joc de pasageri şi să creeze pierderi economice. Voi trimite către Poliţie şi Parchet toate dosarele angajaţilor care vor întrerupe lucrul", a spus Orban.
El a precizat că va verifica cine va întrerupe lucrul şi va solicita să se facă o evaluare a eventualelor pierderi pe care greva le-ar putea provoca.
"Am solicitat să se facă o evaluare a pierderilor pe care le vom avea în cazul încetării activităţii şi voi da în judecată sindicatele şi le voi imputa toate prejudiciile", a mai spus Orban.
Circulaţia feroviară va fi oprită vineri, între orele 7:00 şi 13:00, întrucât administraţiile CFR Călători şi CFR Infrastructură nu s-au înţeles cu sindicaliştii.
Sindicaliştii nu au primit marţi promisiuni pentru aprobarea bugetelor celor două companii, astfel că ameninţă cu întreruperea activităţii, pe termen nelimitat, data nefiind încă fixată.
Citește pe Antena3.ro