Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, i-a cerut managerului Ambulanţei Capitalei, Ovidiu Cismaru, să demisioneze, din cauza neregulilor găsite în urma controlului efectuat de Autoritatea de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (ASPMB). În caz contrar, i-a solicitat directorului ASPMB să îl demită.
"În urma controlului efectuat de Autoritatea de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (ASPMB), în perioada 6-15 octombrie, au fost înregistrate mai multe nereguli, motiv pentru care îi cer directorului ASPMB, Adrian Neacşu, să înceteze contractul de management dintre Ovidiu Cismaru şi autoritate. Am solicitat managerului Cismaru să demisioneze. În cazul în care nu o face, atunci cer ASPMB să-l demită şi propun ca în locul lui să fie numit un manager interimar ofiţer", a spus Eugen Nicolăescu în videoconferinţa organizată la sediul MIRA. Printre neregulile desprinse din raportul echipelor de control rezultă că nu a fost respectat ordinul privind asistenţa medicală de urgenţă, a folosit echipaje pe maşini în care trebuia să existe medic, fără cadru medical. De asemenea, în raport se mai arată că unele ambulanţe nu sunt dotate corespunzător şi sunt folosite maşinile vechi în condiţiile în care există unele noi. Potrivit ministrului Sănătăţii, au fost situaţii în care echipajul a ajuns la bolnav cu un defibrilator descărcat, astfel că nu s-a putut interveni pentru amelioarea sănătăţii celui care a solicitat salvarea. Cheile ambulanţelor nu sunt totdeauna lăsate în camera de serviciu, sunt folosite mai mult truse personale decât truse unice şi de asemenea există salvări cu doar trei solicitări, faţă de altele care au 10. În plus, există echipaj destinate altor activităţi decât cele de urgenţă sau ambulanţieri care nu sunt la serviciu, dar sunt pontaţi şi plătiţi, potrivit raportului. "În aceste condiţii, apreciez că managerul Ambulanţei trebuie să-şi dea demisia, iar dacă nu vrea, să fie demis de ASPMB", a precizat ministrul Nicolăescu.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro